It ain't always sunshine and butterflies.

Cautatorii de ... aur

2011-02-09T21:34:00.000+02:00

Avand in vedere ca-s cam scumpa la vedere in ultima vreme, nu m-am mai uitat nici in statistici de mult. Nu stiu ce mi-a venit astazi, dar cand am dat sa vad cuvintele cheie cu care ati ajuns aici, mi s-a ridicat parul pe ceafa.

Am aflat ca exista un tip de terapie noua. Probabil ca pe-acolo, prin secta lui Bivolaru, se practica si asa ceva. Nu pe blogul meu, multumesc de intrebare. Dovada ca inculpatul a facut o vizita de 0:00.
Altul are limba prinsa in gura. Draga, nu vreau sa stiu ce-ai facut si nici nu pot sa-ti dau vreun sfat sa iesi din situatia asta... ciudata.
Altcineva cauta un paragraf intreg prin tot netul. Spune el acolo ca nu i se pare normal sa-i uiti pe cei cu care ai crescut, chiar daca lumea e in continua schimbare si cunosti oameni noi. Sunt complet de acord, dar... Life's a bitch and then you die :)
Si acum, cireasa de pe tort, bomboana de pe coliva: un om m-a cautat dupa o adresa de mail pe care n-o mai am de vreo doi ani. Basca scrisa prost. Nu puteai sa fii normal si sa cauti dupa nume?

N-am lipsit dintr-un motiv anume, altul decat acela ca n-am primit nici un stimul negativ. Mi-am umplut timpul liber cu Scrubs (am vazut toate cele 9 sezoane), Cougar Town (sezonul 1 e dragut, in sezonul 2 devine un fel de mini-telenovela), Two and a Half Men (in ultimul episod pe care l-am vazut Alan pune la cale o schema piramidala, care, culmea, chiar ii merge), Desperate Housewives (asta incepe sa semene a Tanar si Nelinistit) si, cel mai recent pe care l-am atacat - Big Bang Theory - un sitcom cu geeks.

M-am lasat de fumat, pentru ca am cules la sfarsitul lui 2010 o raceala diferita de toate racelile experimentate pana acum. Am mai cules una si anul asta. Daca vrea cineva... e gratis.
Lasatul de fumat a fost accidental. In primele saptamani am mancat mai mult decat era necesar, dupa care s-a reglat senzatia de foame (de vina a fost si raceala nr. 2). De ingrasat nu m-am ingrasat, dar, pe de alta parte, am prelungit abonamentul la sala...
Daca acum cateva luni scriam ca banda de alergare mi se pare sinistra, astazi revin asupra afirmatiei si spun ca ne-am imprietenit in sfarsit.

Mai multe nu s-au intamplat... E liniste si pace. Ceea ce e bine.

Despre caini si oameni

2011-01-28T21:00:00.001+02:00

A venit si stimulul negativ aferent lunii ianuarie, sub forma de dezbateri privind drepturile cainilor comunitari. Revolta mea a pornit saptamana trecuta, cand am citit la o amica de facebook despre un accident in care a fost ranita o femeie. Respectiva femeie isi plimba cei doi caini. A vrut sa traverseze, pe la trecerea de pietoni, si a fost spulberata. A ajuns la urgente.

Tipele care au postat povestea se dadeau de ceasul mortii ca saracii caini, ce s-a ales de ei. Nici macar una dintre ele nu si-a pus problema ca a fost vorba si de un om, ca soferul trebuie sa plateasca pentru inconstienta/nebunie/sange rece/ce-o fi fost. Nu s-au intrebat daca soferul a fugit de la locul faptei, daca cineva i-a notat numarul de inmatriculare si alte detalii de-astea prozaice. Pentru ele contau cainii, da-l incolo de om.

Ieri s-a intamplat ca o tanti a fost muscata de niste caini din curtea ADP Sector 5. Astazi tanti respectiva a murit. Cainii din curtea ADP erau comunitari.

Astazi am avut o discutie cu niste colege de serviciu, in care una dintre ele incerca sa-mi explice ca nu-i animalul de vina ca a ajuns in strada, tot omul e de vina. Chestie cu care sunt complet de acord. Dar asta nu inseamna ca animalele alea trebuie sa stea pe strazi.

Mi se pare absurd ca in anul 2011, intr-o capitala europeana, sa ma feresc de caini daca merg pe stradutele dintre blocuri. Mi se pare absurd ca in secolul 21 sa compari viata unui om cu cea a unui animal.

Iubesti cainii comunitari? Nu vrei sa fie eutanasiati? Iti asumi responsabilitatea pentru ei! Si asta nu inseamna sa-i tii pe langa bloc, dandu-le de mancare. Asta inseamna sa-i iei acasa.

Ideea articolului mi-a venit citind unul la Visurat . El a oferit si o solutie, dura, ce-i drept, dar eficienta.

Arhi a dat alta solutie, alaturi de o poza cel putin cutremuratoare. Tu, iubitorule de animale, care sustii ca acei caini comunitari sunt fundamental buni si ca nu musca, gandeste-te ca cel din poza ar putea fi copilul tau. Si zi-mi ce simti.

"Am stat cocotata pe o masina intr-un an , chiar in dimineata de Revelion, pentru ca ma atacase o haita de caini flamanzi la 2 strazi de intrarea in blocul meu.

Am asteptat si eu acolo , ca un caine oropsit si cu sangele curgand din piciorul muscat de una din jivinele care m-a prins in timp ce ma cocotam disperata pe masina innzapezita. Inclusiv injectiile care au urmat au fost o experienta inedita , prin urmare , imi doresc acum sa traiesc civilizat, LA ORAS, asa cum mi-am ales si sa pot merge linistita pe strada, ferindu-ma doar de hotii de buzunare …." De aici

Cosmote

2010-12-08T13:32:00.000+02:00

Aseara, Cosmote mi-a facut placuta surpriza de a cadea. Am avut noroc de faptul ca la ora la care mi-am dat seama, nu mai aveam de dat nici un telefon in retea. Pentru urgente, puteam folosi Orange...
Am intrat de curiozitate pe Twitter, sa iau pulsul, cum se spune mai nou si am aflat ca e o problema generala... Cu ocazia asta mi-am facut si cont.
Dupa care am sunat la relatii clienti, de pe Orange pe fixul pe care il aveau pe site. Convorbirea a sunat cam asa:
Eu: Puteti sa-mi spuneti va rog cand se remediaza situatia?
Operator: Probabil stiti ca executam cateva lucrari. Estimam ca pana la ora 4 a.m. o sa-i dam drumul, ne cerem scuze si alte bla bla-uri de genul.
De dimineata mergea. Problem solved.

De ce s-a intamplat? Ce-au schimbat? Au lansat iPhone 4 - nu, stai, ca pe-ala il lanseaza "in curand". Isi optimizeaza reteaua pentru 3G?
Nu, dragii mei. Au implementat ISO - adica sistem de management al calitatii - vezi aici.

Si acum, sa va spun cate ceva despre acest minunat ISO. El presupune strangerea unor proceduri de lucru intr-un Manual al Calitatii.
Incepe cu auditul de diagnoza, in care niste oameni vin sa vada cum lucreaza oamenii din companie. Cat le ia sa faca un lucru, de ce le ia mult, ar putea fi imbunatatit, daca da, cum. Si se apuca sa scrie niste proceduri menite, cel putin in teorie, sa-ti eficientizeze munca.
In practica, mai trebuie sa se ghideze dupa niste standarde, care de fapt le spun ca trebuie sa ajunga la rezultatul x si y (nu pot sa dau exemple concrete, pentru ca ele variaza in functie de domeniul de activitate), nu le spun concret ce trebuie facut acolo. Asta vine dupa dezbateri, din experienta si asa mai departe.
Sigur, s-ar putea sa schimbe pe ici pe colo, sa propuna un sistem informatic nou, pentru ca cel vechi e depasit si asa mai departe.

Poate celor de la Cosmote le-a fost schimbat sistemul informatic. DAR, oameni buni, e ca la emisie - nu ramai cu gol pe post nici daca te iau cu salvarea din regia tehnica. Ca atare, vezi cand ai apeluri putine spre deloc si faci trecerea atunci. In mod ideal, dupa ce ai importat toate bazele de date si mai trebuie sa dai o confirmare. Si atunci dureaza totul foarte putin, spre insesizabil. Ca nu pot sa cred ca implementarea ISO a insemnat schimbarea antenelor si a altor chestii de-astea...

Nu stiu, mie asa mi s-ar parea logic...

Poate ca...

2010-11-15T22:16:00.001+02:00

Probabil viata mea nu e perfecta. Nici roz in totalitate. Dar imi place asa cum e, si n-as schimba nici o alegere pe care am facut-o pana acum...
Poate am facut alegeri gresite. Poate am ajuns pe un drum care nu pare cel mai bun. Poate am facut compromisuri.
Dar fara alegerile gresite, fara tampenii si fara compromisuri, n-as mai fi cea de acum. O persoana pe care toti se incapataneaza sa o indrageasca.

Poate am calitati. Dar am si defecte. Si n-ai sa poti spune niciodata ca ma cunosti. Pentru ca, la fel ca toti oamenii de pe planeta asta, sunt in continua schimbare. Fiecare lucru mic te schimba, isi pune amprenta asupra personalitatii tale, te transforma. Da, imi pun masti. Nu, nu mi le dau jos decat atunci cand simt ca cel in fata caruia mi le scot n-are nici un motiv sa ma raneasca. Si nu pentru ca m-ar iubi, ci pentru ca n-ar castiga nimic din asta. In rest... in rest, un zambet cat toata fata, o pleiada de cuvinte pe care ma incapatanez s-o numesc "conversatie" si un zid de beton armat pe care daca nu vreau eu, nu-l darama nimeni.

Poate sunt o fiinta misto. Mai bine zis, sochez de cele mai multe ori. Pentru ca, hai s-o spunem pe-aia dreapta, nu prea te astepti de la o fata draguta sa si gandeasca. Si ma poti acuza de multe, dar nu ca imi stric imaginea atunci cand deschid gura.

Poate imi doresc lucruri frivole. Asta nu ma face nici mai rea, nici mai buna decat pe restul oamenilor. Pot sa nu-mi doresc nimic. Sau pot sa-mi doresc sa ma trezesc maine dimineata si sa incep ceva cu totul si cu totul diferit de ce am facut pana acum. Si s-o las balta la jumate, pentru ca gasesc ceva mai interesant.

Poate cateodata stiu sa fiu diplomata. Poate stiu sa si negociez. Poate... Dar nu mereu. Poate as sti sa refuz elegant. Daca as sti ce naiba e ala un refuz elegant.

Poate nu mi-am gasit inca jumatatea. Sau poate am trecut pe langa si nici n-am observat.
Pentru ca un om sa reziste langa mine, trebuie sa fie interesant. Sa aiba in permanenta ceva de spus si sa nu bata campii. Adica sa aiba minte in cap. Si psihicul tare. Si sa nu accepte sa fie calcat in picioare. Si sa stiu ca daca mi se face dor de duca, nu i se termina lumea.
Cred ca la paragraful asta e nevoie de o rectificare. Poate mi-am gasit jumatatea. N-am de unde sa stiu. Dar stiu ca in acest moment, sunt multumita cu viata mea.
Nu, nu-i perfecta. Si nici roz in totalitate. Dar...

Never opened myself this way...

2010-11-05T23:33:00.000+02:00

Fiecare om de stiri din Romania s-a rugat in ultima saptamana sa nu se intample pe tura lui. Pe unii i-a prins, pe altii nu. Unii au avut deja pregatite textele, altii au scris cateva randuri la foc automat, ca pentru breaking news. Toti au scotocit arhivele, preluarile, filmarile, au cerut cu imprumut, au trimis echipe, au facut, au dres.
Cativa s-au uitat la OZ-Emerald City intre transmisii. Si, fara echivoc, ei au fost cei mai castigati.

A murit un om. Lasati naibii circul de-o parte, ca nu suntem aici pentru circ. Ziceti ce-oti zice voi acolo, care dumnezeu sa-l ierte, care fie-i tarana usoara si gata, potoliti-va. Oricum saptamana viitoare nici n-o sa mai pomeniti subiectul.

Hai sa ne gandim la sensul vietii. Call me shallow, dar eu imi doresc de la viata asta urmatoarele: una bucata BMW lung si lat, una bucata duplex mobilat minimal, sa vad lumea si sa nu ajung niciodata sa muncesc ca o tampita si cand ajung acasa sa o gasesc goala.

Mi-am dorit ca un individ sa plateasca pentru felul in care s-a purtat. Am aflat recent ca din punct de vedere material sta extraordinar. Parte a informatiei a fost insa si faptul ca in continuare doarme, in fiecare noapte, in acelasi spatiu special amenajat pentru aceste activitati in biroul lui.
Nu-mi mai doresc sa se intample nimic cu el. Pentru ca nu-mi pot imagina ceva mai urat decat sa ajungi acasa si sa te intampine intunericul. Si acelasi aer ventilat continuu. Nu vreau sa ma gandesc la ceva mai trist decat alegerea de a te izola pana in punctul in care nu mai ai viata.

Poate cativa dintre voi o sa-mi veniti cu replica "are bani, frate". Da, de acord, are bani. E foarte frumos sa ai bani. Dar e si mai misto sa ai si viata personala si bani.
Si e foarte tare, pe bune, ca daca ai viata personala si bani, sa mai ai si niste oameni cu care sa discuti fara sa-i tii la servici pentru asta. Si care sa nu-ti spuna intotdeauna doar ce vrei tu sa auzi.

Prefer sa muncesc atat cat sa am destui bani sa traiesc decent si sa am timp de-un pahar de vin fiert intr-un parc, pe-o bordura, la soare. Sau de OZ-Emerald City intre transmisii. Cu oamenii din jurul meu.

De pe mediafax

2010-11-05T18:55:00.000+02:00

PĂUNESCU-DECES--COM- Breaking news - Un porc comunist a mânjit fotbalul cu emoţie şi frumos

COM: Breaking news - Un porc comunist a mânjit fotbalul cu emoţie şi frumos

DATE:Fri, 05 Nov 2010 15:34:02 GMT

BUCUREŞTI (MEDIAFAX) - Da, ştirea de ultimă oră din sport ar trebui să fie de mulţi ani că un porc (aşa cum a ales odată să-şi facă mea culpa) comunist (aşa cum au ales alţii să-l vadă şi acum) a încercat să mânjească imaculata imagine a fotbalului românesc cu emoţie şi frumos. De multe ori i-a ieşit.

Un căpos ca Hagi l-a ascultat nu o dată şi l-a considerat aproape. La fel l-au simţit mulţi fotbalişti din generaţia lui. Înaintea lor au fost alţii, din Craiova Maxima. Ăştia au avut privilegiul de a-l vedea în perioada lui de "porcism" suprem când strângea mai mulţi oameni pe stadionul din Bănie cu cenaclul decât o făceau ei cu Benfica. Lor le-a dat numele de "campioana unei mari iubiri", aducând sentimentele mai aproape de gazon. Acum sentimentele se vor întoarce către el cu siguranţă, aşa cum spectatorul de fotbal a reuşit mereu să-i ţină aproape pe cei pe care i-a iubit.

Şi-n Giuleşti a făcut la fel, le-a dat rapidiştilor identitate printr-un imn. Le-a deschis porţile, găsindu-le o casă pe oriunde se duc. Cu siguraţă nici Giuleştiul n-o să-l uite. Poate o să scandeze din nou "Ceauşescu - PCR au băgat Rapidu-n B! Păunescu - Flacăra, vor băga Rapidu-n A!", deşi "farmecul" din vremea lui Copos nu mai e acelaşi. S-a mai mătuit.

Dimineaţă, jumătate de kilometru de cabluri plecau din carele teve de la statuia lui Lahovari până în faţa casei poetului de unde se transmitea, în direct, nimic.

KEYWORDS:PĂUNESCU-DECES-DOMENII:Sport,SUBIECTE:Sport,Fotbal intern,Diverse - fotbal Intern,

Fri, 05 Nov 2010 15:34:02 GMT

Surprize stupide

2010-10-22T15:19:00.000+03:00

Mnoah, am ajuns la concluzia ca scriu pe blog numai atunci cand primesc un stimul extern care nu-mi place. Astazi am avut parte de un asemenea stimul, care a facut fiecare fir de par (alo, ultima banca, gata cu glumele despre parul nedorit de pe corp) sa mi se zbarleasca. Am plecat de langa surpriza intr-un minut, dar minutul ala... Ce pot sa spun? Mai sunt si momente de-astea intr-o zi insorita care incepe bine...

In timpul care a trecut de la ultima postare, mi-am ocupat timpul cu tot felul de activitati, printre care: mersul la alergat, o dieta, servici, gatit, ars timpul aiurea pe net.
Ultima chestie pe care am gatit-o a fost piept de pui cu ciuperci si smantana, dupa o reteta pe care am pescuit-o de pe net si pe care am executat-o in wok (sau, ma rog, pseudo-wok). A iesit extrem de misto, dupa declaratiile partii vatamate. Mai fac.

Dieta: am exclus prajelile, chestiile grase, dulciurile si fast-food. O luna m-am tinut cu dintii de asta, dupa care am mai inceput asa, sa mai beau o cafea cu zahar si cu lapte, am mai mancat niste cartofi prajiti, ceva de la Mc si o pizza. Avand in vedere ca partea cu Mc si pizza s-au intamplat fiecare doar o data, zic ca merge (nu de alta, dar inainte mancam de cateva ori pe saptamana de-astea).

Mersul la alergat se desfasoara in cadru organizat, adica la sala de peste drum - nu de alta, dar daca era mai departe clar nu m-as fi dus, pentru ca sunt lenesa. Cu toata lenea mea, totusi, ma duc in fiecare dimineata, 30 de minute si ma desfasor acolo (desfasurarea cuprinzand alergarea pe stepper). Azi am incercat si banda de alergare. E sinistra in continuare. Plus ca atunci cand m-am dat jos de pe ea am ametit.

Servici: e misto. Foarte misto. Extrem de misto. Program dragut (asta cand nu mi-l lungesc eu aiurea).

Ars timpul aiurea pe net: rezulta ca dorm putin, de unde rezulta ca juma de zi sunt zombie, dupa care ma trezesc, dupa care stau prea mult treaza, dupa care... You get the point.

Acest post a fost scris de la servici .Ca atare, ma opresc aici, pentru ca mai am putin de lucru. Sper sa nu plec iar diseara. Pana la urma, e vineri (zi scurta).

Trist

2010-09-23T02:43:00.000+03:00

E trist. E trist si... cam atat.
Am vorbit eu cu mine de m-am plictisit. Am vorbit si cu ceilalti. Pe undeva, insa, ma pierd. Lucrurile sunt cat de cat logice in capul meu, dar cand e vorba sa le pun pe hartie sau pe tapet, nu stiu de unde sa incep si cu ce sa termin.

Incep cu sfarsitul: as vrea sa pot sa-mi vad de viata mea, de serviciul meu, de casa in care stau, de problemele pe care pot sa le rezolv, de... mine. Nu sa ma tarasc in stanga si in dreapta si sa ma trambalez sa rezolv... ceva care nu poate fi rezolvat.

Vreau ceva care pare imposibil. Una n-a luat-o razna (in speta eu), altu' a luat-o exact ca anul trecut, cand nu stiam cum sa fug mai repede din casa in care am crescut. Una nu mai are energie pentru chestii de-astea (pentru ca nu mai are, pana mea, s-a epuizat, are nevoie sa se refaca, sau tu crezi ca se reface asa, peste noapte?), altu' are energie pentru reprosuri.
Una nu mai vrea, sub nici o forma, acelasi tratament de "eu sunt cel mai tare, nimeni n-are dreptate in jurul meu, doctorul e un prost, ala e un prost, tu esti o proasta, numai eu sunt cu capul pe umeri". Altu' aplica exact tratamentul asta.

Nu mai am energie. Abandonez lupta. Nu mai pot. O sa am o discutie, in care o sa arunc tot ce-mi sta ingropat de ani lungi undeva in creier, dupa care o sa... nu stiu. As vrea sa pot sa intorc spatele si sa plec. Pare cel mai crud lucru pe care ar putea cineva sa-l faca, dar crede-ma ca daca ma mai lupt mult cu morile de vant, ajung in camasa de forta.

Da, ok, e o tulburare psihica, trebuie luata ca atare. Dar eu ce vina am? Am trait eu in locul altuia? Am luat decizii in locul altuia? Mi-am futut eu creierii in locul altuia?
Sau poate nu mi-a ajuns atata amar de timp in care trebuia sa dau socoteala pentru orice cacat?
Chiar trebuie sa fiu responsabila pentru altul? Chiar trebuie sa ma macin la nesfarsit, sa nu dorm, sa-mi fie sila?

Chiar trebuie sa-mi fut timpul prin spitale? Chiar mi-a trebuit episodul dureros si generator de stres intamplat in ULTIMA ZI DE CONCEDIU? Chiar trebuie sa-mi fut nervii ascultand reprosuri izvorate din amintiri absurde, distorsionate la maximum? Chiar trebuie sa-mi inghit cuvintele? Chiar trebuie sa accept orice ca atare, doar pentru ca e o tulburare psihica?

Pai... nu. Chiar nu. E o singura viata - nu pot sa spun ca o mai rezolv si pe asta si dupa aia traiesc. Nu am acum o ciorna, pentru ca data viitoare sa pot sa stau cu pixul in mana si sa spun: aici nu e bine, aici era parca altfel, asta ramane, asta se schimba.

Concluzia e ca depinde de mine. Si ceilalti imi fac atat rau cat le permit sa-mi faca. Si am ajuns la limita, si e timpul pentru o bariera cu semn de acces interzis. Daca mai aud vreo elucubratie la urmatoarea vizita in labirintul din Sos. Berceni, o taxez pe loc si probabil n-o sa ma pot opri.
Si fie fac atunci, pe loc, o cadere nervoasa din cauza a tot ce am tinut sub capac atata timp, fie scot mizeria si plec eliberata.

Si cred ca a venit momentul sa vomit toata mizeria direct in fata celui care a provocat strangerea ei, sa termin odata, sa-mi asum consecintele si sa merg mai departe.

September all over again...

2010-08-31T23:12:00.000+03:00

N-am mai scris de mult. De prea mult.
S-au intamplat multe de cand n-am mai scris. Ziceam ca astept concediul cu sufletul la gura. A fost frumos, pana in ultima zi. Cand, stupoare, nu m-am bosumflat pentru ca imi trece concediul, ci am primit un telefon. Care a generat necesitatea inca unei saptamani de concediu pentru a rezolva situatia.
Nu o sa intru in detalii, pentru ca e o situatie neplacuta si dureroasa.

Ar fi trebuit sa cedez si sa improsc in stanga si in dreapta cu venin, dar nu s-a intamplat - poate ca era mai bine daca nu strangeam din dinti si nu ziceam ca o sa am timp mai incolo... Mai incolo n-am mai cedat, dar de-abia acum incep sa simt cate ceva (mie mi se pare coerent ce-am scris, serios...).

Moving along. Noaptea trecuta a fost partial alba - shit, iar nu mai simt oboseala. Nu din cauza a ce am scris mai sus, dar, in lipsa mea de luciditate mi-am dat seama de o chestie. Asta inainte sa incerc sa dorm pe birou (asta asa, de intrare in atmosfera :P)
Prostilor, daca va ia gura pe dinainte, ce sa va fac...
In primul rand, amandoi sunteti vinovati. In al doilea rand, chestii de-astea nu se fac in perioade ca asta.
In al treilea rand, sa va fut in gura.

Mi-a zis un prieten ca in luna septembrie femeile o iau razna si simt nevoia de tot felul de schimbari. Poate ca am sa fac si eu curatenie in viata mea.
S-ar putea sa fi venit timpul sa fac socoteala, sa trag linie si sa-mi bag picioarele.
N-am nimic cu niciunul dintre voi, atata tot ca sunteti doi prosti.

La revedere placuta.

Toti visam. Asa incepe. Ca intr-un vis...

2010-08-07T02:22:00.000+03:00

Toti visam. Toti avem idealuri. E trist sa te trezesti batran, sa te uiti in oglinda si sa-ti spui "Stii, nu esti ce-mi doream sa fii".
Trezirea la realitate din momentul in care te uiti in ochii tai, comparand ce-ti doreai mai demult e crunta.
Si atunci ce faci, te accepti? Daca nu te accepti, ce mai poti schimba?

Sa presupunem ca te trezesti singur, intr-o realitate care te biciuieste fara mila. Intr-o casa pe care n-o mai recunosti, dupa un timp in care ai maltratat-o si ai facut-o oglinda haosului interior. Care-i urmatorul pas? Intre singuratate si haosul de data asta exterior care amplifica ceea ce simti? Sinuciderea incepe sa-ti apara ca o solutie viabila, daca n-ar fi fost copilaria in care ti-au fost insuflate valorile crestine. Te apuca disperarea? Oh, sigur ca da.

Devii depresiv. Nu mai poti dormi, nu mai poti manca, de socializare nu poate fi vorba, pentru ca niciodata nu te-ai putut deschide in fata unei persoane. Si totusi, te agati cu disperare de orice conversatie, chiar daca la sfarsitul ei ramai tu cu tine.
Ti se deruleaza viata pe dinaintea ochilor - incepi sa-ti faci reprosuri. Cu ce ai gresit? Doamne, de unde sa incepi? Toti gresim. Dar parca nu atat de mult ca mine, iti spui. Si aluneci jos, tot mai jos... Si te gandesti ca bine-ar fi daca n-ai fi atat de singur... Dar, pe de alta parte, parca te simti mai bine asa. Oare?

Capul incepe sa ti se invarta, pulsul se accelereaza, tensiunea iti creste - semn de atac de panica. Si ai viziuni negre - vorba vine, ai avut numai viziuni negre in ultima perioada. Sa zicem ca sunt mai negre decat celelalte.
Sa scrii? Nu mai ai rabdare nici sa citesti.

Te intrebi unde-ti sunt copii - e fiecare pe drumul lui. In graba lor zilnica, mai au ragaz totusi sa dea un telefon. De care te agati cu disperare, cum spuneam mai sus. Pacat ca te expediaza imediat, pentru ca tocmai luasera o pauza, dar trebuie sa se intoarca la... Intelegi, dar... Ramai doar tu cu tine. Si iar incepe... Si ai fi fericit sa treci de inca o noapte cu insomnii.

Te duci la psihiatru, unde primesti somnifere. Speri cu toata fiinta sa aiba efect. Dar te gandesti, pe drumul spre casa "La cate pastile am bagat in mine de-a lungul vietii, slabe sanse."

Trebuie sa gasesti resursele interioare sa rezisti. Va trece. Oare va trece? Si daca da, cand, te intrebi retoric. Si incepi sa te rogi. Pana la urma, doar asta ti-a ramas...

Concediu!!!

2010-08-02T00:44:00.000+03:00

Continuam, doamnelor si domnilor, cu restul de noutati. Asadar, incepand de astazi sunt in concediu.
A debutat foarte frumos, cu o cearta cu partea vatamata din cauza de bani dati la coafor in perioada in care numita parte vatamata vrea sa se apuce de zugravit, pus parchet si cine stie ce alte minuni prin casa. Asa ca sambata seara a fost seara dormirii in paturi separate si a "silent treatment".
Dimineata de 1 august a fost rezervata discutiei de dupa cearta. Ma rog... nu-mi place sa ma aia cineva la creier cand fac ceva pentru sufletul meu, chiar daca exagerez si chiar daca imi aleg prost momentul. Da, ok, sunt imprevizibila, dar asta sunt.

Vineri m-a sunat iar omul cu problema - ca el vrea o campanie de publicitate pe gratis. Ma, sa mori tu? Iar problema a pus-o in felul urmator: eu invat sa fac campanii de publicitate, ii fac lui campania si-mi ies ochii - nu glumesc, asta a fost exprimarea lui. Ca firma a fost pe zero (o duce bine inseamna, multe sunt pe minus), ca n-are de unde, ca de fapt pe mine ma ajuta in cariera... Care cariera, nu stiu, ca nici macar n-am cu ce sa-l ajut, ca in domeniul publicitate sunt nula, zero barat, tufa de venetia. Eu ii tot spuneam ca pot sa intreb sa vad daca poate sa-l ajute cineva dintre cunoscutii mei, el imi replica: nu, nu, nu, sa ma ocup eu.
Ca si cand nu mi-ar fi ajuns orele lucrate peste program pe gratis la Locul Acela SRL in virtutea faptului ca "ma ajuta in cariera".
Neeext, please!

Revenind la concediu. Vreau sa dorm, apoi sa lenevesc si sa mai dorm putin. Sper ca acest lucru va fi posibil, avand in vedere planurile partii vatamate: zugravire, pus parchet si te miri ce altele...

Noutati?!

2010-07-20T12:00:00.000+03:00

Cum stateam si ma gandeam asa, mi-am adus aminte ca am blog. Si ca ar trebui sa mai si scriu din cand in cand, macar pentru exercitiu...
La licenta am luat 8,50. Deh, ce sa-i faci, n-am avut studiu de caz. In fine, bine ca a trecut, acum trebuie sa merg la secretariatul facultatii sa iau adeverinta conform careia bla bla bla.

Sambata am condus pana la Otopeni si inapoi. A fost dragut, n-am avut incidente (nu se pune zgarietura cand am iesit din "parcare" - era un gard langa... eh, iese cu minune de-aia care umple zgarieturile).
Duminica m-am prajit la soare, acum ma ustura spatele - sau, ma rog, o portiune din el. Probabil o sa ma cojesc.

In rest... Ah, da, mi-am luat concediu!!! Il astept cum n-am mai asteptat niciodata pana acum un concediu. Probabil e de la faptul ca am inceput sa dorm foarte mult in ultima perioada si nici asa nu-mi ajunge somnul. Dar, pe de alta parte, astazi m-am trezit pe la 6 si ceva. Nu de alta, dar dupa ce ma trezesc, am nevoie de o perioada de acomodare pana cand vocea mi se aseaza si nu mai suna ragusit.

Da... si ce s-a mai intamplat? M-a sunat fostul prieten al colegei mele de banca din liceu si m-a intrebat unde lucrez, ca el de-abia si-a schimbat jobul si ar vrea sa faca un portofoliu de clienti. I-am zis ca-i urez succes, dar nu am nici un client pentru el, nemailucrand eu la Locul Acela SRL. Bine, a zis el, dar oricum vreau sa facem un biznis impreuna, mai lasa-ma doua-trei luni sa-mi fac niste clienti si vorbim. Da, bine, zic eu, dar nu prea vreau sa facem noi biznis impreuna...
In mare parte pentru ca nu-mi place omul - vorbeste de parca i-ar scoate cineva cuvintele cu forcepsul din gura iar procesul este extrem de dureros pentru el.

Si, si, si.... o informatie de ultima ora, doamnelor si domnilor... S-a intors Nona!

Dat licenta

2010-07-05T16:59:00.000+03:00

Cu un an intarziere, am dat licenta. Impresii:
- am fost la inscriere - foarte frumos, m-am invartit prin facultate sa iau semnaturi, am vazut ca nu am o nota trecuta in catalog - mi-a stat inima. A fost un curs pe care il facusem in anul 2 si pe care am vrut sa-l echivalez ca sa nu mai dau examenul o data, pentru ca era aceeasi materie si na... Cererea de echivalare era la dosar, foaia matricola la fel, cu nota trecuta... Probabil proful a uitat/a fost zapacit etc, dar s-a rezolvat. Am trecut pe la biblioteca facultatii - a doua oara in cei 3 ani de facultate :D (in general ma duceam la BCU).
- am depus dosarul - a mers ok, l-a primit, a pus lucrarea cu referatul profesorului (am aruncat un ochi peste el, recunosc, de curiozitate - n-am avut studiu de caz, deci s-ar putea sa-mi scada... eh, asta sa fie problema.
- am fost duminica la facultate (sunt un student studios, ce mama naibii!) sa vad cand anume dau licenta
- astazi m-am prezentat la si anume sustinerea licentei. Trebuie sa recunosc - aveam emotii. M-am asezat in fata comisiei - noroc ca era si proful meu de licenta acolo - nici nu stiam cu ce sa incep... M-a vazut asa zapacita si mi-a pus o intrebare-doua, am vorbit, dupa care au urmat intrebarile... Of, doamne, nu intelegeam ce vrea una dintre profe de la mine, incercam sa-i dau un raspuns, dar nu prea imi iesea... Pana la urma mi-au spus succes in continuare si mi-au aratat, galant de altfel, ca pot sa ies si ca am scapat!!!

Asta a fost. Cu un an intarziere, dar a fost. Acum astept rezultatele. [fingers crossed]

Creste TVA-ul

2010-06-26T13:20:00.000+03:00

Guvernul Boc s-a intrunit la ora 10, astazi, pe sestache cum se spune, pentru ca presa n-a fost anuntata. Cica a fost o sedinta mai scurta decat de obicei.
Concluzia? Creste TVA-ul de la 19 la 24% - just in the nick of time - saptamana viitoare se reuneste boardul FMI. Cota unica s-ar putea sa nu creasca, inca nu se stie. De fapt, nu se stie sigur nici de TVA - unii care au participat la sedinta au servit pleasca, fara nume, desigur.
Boc inca e asteptat sa iasa cu declaratii, s-ar putea sa iasa putin mai tarziu.

Asta inseamna ca o sa creasca preturile. Daca ar creste doar cu 5%, ar fi bine, dar ceva imi spune ca o sa explodeze... Incepand cu serviciile si pana la paine. Deci cum spuneam... painea cea mai ieftina o sa fie 5 lei.

Probabil ca sloganul de campanie - Sa traiti bine! - se transforma in Mai traiti?

Oficial e bine...

2010-06-25T23:05:00.000+03:00

E atat de bine incat imi vine sa fac dansul ploii prin casa - poate se opreste ploaia.

Dan Diaconescu a iesit de la parnaie si isi face partid politic alaturi de colegii de celula si/sau suferinta. Asta mai lipsea. Pariu ca intr-o luna iese cu un plan anticriza direct in direct, in reluare si breaking news? Poate ar trebui sa treaca si fiscul pe la el (presupunand ca exista o astfel de institutie in Romania; care sa si functioneze de altfel - as putea sa mai dau cateva sugestii de omusori de-astia...)

Legea cu taiatul a fost declarata partial neconstitutionala. Partial, da? Adica nu se mai taie pensiile. Veste buna, mai ales ca o sa creasca TVA-ul si cota unica de impozitare.
Da, si drepturile de autor o sa fie impozitate mai abitir - daca as gasi pe cineva care sa-mi explice exact ce inseamna asta...

Hmm. Euro a crescut. A ajuns la cel mai mare nivel de anul asta, ca urmare a masurilor luate de guvern. Hooray! Grupul chiriasilor care platesc in euro saluta Guvernul Romaniei - sa traiti bine, baieti!

Si ce s-a mai intamplat? Ah, a crescut si pretul benzinei.

Deci sa recapitulam: pensiile nu se mai taie, dar cresc TVA-ul si cota unica. Euro a crescut. Benzina s-a scumpit. Mirobolant. Asta inseamna ca o sa creasca toate preturile. 5 lei o paine... Mai ieftina nu aveti? Nu, sa stiti ca e cea mai ieftina.

Ca atare, emigrez in Congo. Vine cineva cu mine ca sa nu ma simt singura pe drum?

Gone away

2010-06-18T20:02:00.000+03:00

Mi-e dor, mi-e dor, de fratii mei din Labrador.

Cred ca m-as putea vaicari si eu in acelasi fel... Nu stiu ce m-a apucat, dar mi s-au amestecat timpurile in cap si m-a cuprins o tristete proverbiala...
Momentul in care s-a declansat a fost cand o poveste a unei gagici m-a strapuns direct.
Partea nasoala este ca nu mi-e dor de cineva anume, mi-e dor de niste senzatii pe care nu stiu cum sa le capat - ca atare, daca vizitez locurile si vad oamenii, nu ma ajuta deloc...
Partea si mai nasoala e ca nu-mi trece - deja ma tine de cateva zile, ceea ce pentru mine e mult.

"Te-ai indragostit? Nu te cred, esti prea egoista pentru asta. Am incercat sa te fac sa intelegi ca viata personala poate arata si altfel..."

Diverse de weekend

2010-06-12T12:54:00.002+03:00

Cald, soare, canicula. Toti cei carora le spun ca imi place caldura se uita la mine cu o moaca foarte ciudata si nu inteleg. Sunt nascuta in mai, e normal (cred) sa suport caldura mult mai bine decat frigul.
Ceea ce observ este ca oamenii ignora complet avertizarile medicilor, si anume: nu iesiti intre orele cutare si cutare, beti apa, purtati o palarie etc - vad oameni pe strada care se plang de caldura, dar sunt pe afara la ora 4 - cand se inregistreaza varful de canicula, nu beau apa, nu poarta palarie...

In ceea ce priveste recomandarile medicilor, mi-a sarit in urechi urmatoarea afirmatie: Beti apa cu sare, pentru ca pierdeti saruri minerale. Puneti doua lingurite rase de sare la un litru de apa.
Acum, n-oi fi eu chimist, dar pentru mine NaCl e diferit de saruri minerale.
Intreband in stanga si in dreapta, am inteles ca daca un doctor iti spune chestia asta, inseamna ca are dreptate. Bun, de acord, dar eu nu inteleg de ce sa pun sare in apa si care e legatura, deci explica-mi, tu, nenea doctorul!

Inainte sa inceapa caldurile astea incomensurabile, Victor Ponta a spus ca parlamentarii PSD vor vota motiunea citez "cu bilele la vedere". Aha, deci marti la parlament, un numar de striptease masculin!
Da, bine, stiu la ce se refera, dar exprimarea nu-i dintre cele mai fericite.

Intr-o nota mai optimista, ieri a inceput Street Delivery, pe strada Arthur Verona. Anul trecut a fost foarte dragut, am mancat supa si am baut fresh de portocale, ca sa nu mai spun de scurt metraje si concerte si diverse jocuri... Ne vedem acolo?

1 iunie

2010-06-01T20:42:00.003+03:00

In mare, stau printre copii. Fie ca sunt copii, fie ca sunt bine ascunsi in adulti.
De ziua copilului vreau... un cactus, mic si simpatic. Pe care partea vatamata se incapataneaza sa mi-l refuze. Cred ca pana la urma o sa-mi cumpar singura, dar parca nu are farmec...
Am intrebat cativa copii daca e greu sa fii parinte, iar unul mi-a spus ca da, pentru ca ai multa treaba si termini la 10 seara. Probabil ca parintii lui uitau cand sa se opreasca din lucru in ideea de a-i oferi o viata mai buna.

Copilul din mine vrea un cactus. Si cine sunt eu sa-l refuz? :)

InfoBot

2010-05-24T20:09:00.004+03:00

Am aflat de InfoBot de pe un blog - nu mai stiu de pe care anume, dadea link catre pagina asta. Scria acolo ca e un robotel gratuit pentru Yahoo Messenger. M-am intrebat ce dumnezeului e asta si am citit descrierea. Ce m-a cucerit definitiv a fost dictionarul - atat roman - orice limba vorbita pe terra cat si roman - roman.
Recent am vazut ca au adaugat si alte functii, respectiv calculator, cod postal si prefix telefonic. Ce mi-a mai placut a fost horoscopul si ... bineinteles, bancurile.

Nici nu va inchipuiti cat de util se dovedeste. E ca o enciclopedie, iar comenzile se tin minte usor - sau puteti sa va duceti aici si gasiti comanda dorita.

Totusi, am o curiozitate. Cum functioneaza? Ce e in spatele lui?

Articolul a fost scris pentru concursul pentru bloggeri. Nu ca m-as considera un blogger, dar putina promovare nu strica :D

O viata noua...

2010-05-10T17:59:00.004+03:00

Mi-ar placea sa ajung la mare candva... Nu stiu daca anul asta o sa am ceea ce se numeste "concediu"... Tocmai mi-am schimbat jobul :))
Cred ca cel mai bun lucru care mi s-a intamplat in ultima vreme. Saptamana asta ma duc la un curs de editare - se pare ca nu mai functioneaza sistemul "uuu what does this button do?", nu neaparat pentru ca n-as vrea :))
Dupa o perioada intr-un mediu strict si cu lucru peste program, ceea ce e aici mi se pare raiul pe pamant. Plus ca pe o parte din oameni ii cunosc de cand eram un copil care incurca pe toata lumea si care strica rolele de capete de banda - vroiam sa fonotechez - cand a trebuit sa o fac pe bune, ceva ani mai tarziu, imi tremura mana pe marcaj. Noroc ca acum pot sa-i dau undo fara sa caut banda taiata prin cos (been there, done that; nu, n-am gasit bucata buclucasa).

O fosta colega de scoala primara, generala si liceu a pus pe net niste poze cu noi cand eram micuti. Macar asa am mai luat legatura unii cu altii - am tot comentat la poze pana ne-am plictisit.
Asa mi-am adus aminte de baiatul de care m-am indragostit prima data. M-a tinut cam un an cred... A venit in clasa printr-a treia, era un baietel roscat, tuns castron si tin minte ca vroiam sa vina sa ma ia de mana sa-mi ceara prietenia. But it's a tough world out there and he never did! Evident ca toata lumea stia ca-mi place de el, inclusiv el.
La un moment dat chiar am vrut sa fac o ancheta sa vad de cine-i place. Nu mai tin minte ce-a iesit.

In alta ordine de idei - spun de parca as scrie fara paranteze si fragmentari - mi-am descarcat de pe net o carte si tot vreau sa ma apuc s-o citesc. Asta in timp ce astept un e-mail ca sa pot sa ma apuc de niste treburi.
In perioada asta fiecare plan pe care mi l-am facut s-a dat, intr-un fel sau altul, peste cap - am pus-o pe seama karmei sau ceva similar si m-am gandit ca atata timp cat nu-mi mai fac planuri nu mai are ce sa se strice. I genius?

Happy birthday to me!

2010-05-01T00:06:00.001+03:00

Happy birthday to me, happy birthday to me... :D

Trebuia sa ma laud, nu?

So I'm grindin' with my eyes wide...

2010-04-21T23:32:00.000+03:00

Spuneam in postul precedent ca voi scrie despre inculpat/partea vatamata, cel care ma suporta de un an si ceva. Omul care ma tolereaza, din august anul trecut, zi de zi "in zona", si pe care l-am terorizat cu fricile si cu pisihicul meu odata fragil.
Omul care m-a vazut in ciuda panzei de masti pe care mi le pun.

A inceput ca o aventura de-un weekend. August 2008.
Tin minte ca in noaptea respectiva m-a luat durerea de cap. O durere nenorocita care nu mi-a trecut nici a doua zi. Saptamana urmatoare am racit infiorator - afara erau 40 de grade si eu tremuram, cu buzele vinete. Cand i-am marturisit ca ma doare capul, mi-a dat pastile. DE STOMAC ca doar pe-alea le avea. O fi vrut omul sa testeze efectul placebo, cine stie...

Eh... dupa asta a inceput show-ul. N-am avut o perioada de inceput linistita. In primele luni cred ca ne certam cam in fiecare saptamana. Numai eu am dat cu telefonul de pereti de nici nu mai tin minte cate ori (si, cu toate astea, m-am mirat cand i s-a busit displayul). Am zis ca nu-l mai bag in seama de o multime de ori. A urlat la mine, am urlat la el. A vrut sa-mi scrie cred ca 100 de mailuri de despartire si porcaieli. Ne-am certat fata in fata, la telefon, pe mess, in masina, pe strada, la el acasa, in cafenea, pe terasa. Pe trecerea de pietoni, la semafor, in ploaie, pe soare, ziua, noaptea, dimineata, la pranz.
Am luat o pauza.

Dupa pauza ne-am despartit. August 2009.

La o saptamana dupa despartire am pus mana pe telefon si l-am intrebat scurt daca ne putem vedea.

Din cauza unor evenimente care nu aveau legatura cu el, ma dezechilibrasem in asa hal incat mai aveam doi pasi pana la camasa de forta. Nu mai aveam notiunea timpului, casa mea era vraiste pentru ca tata se incapatana sa faca "ordine" si "curat" - numai a ordine si a curat nu semana... Nu mai dormeam ca lumea, lucram ca o tampita si nu duceam nimic la bun sfarsit. Umblam de colo-colo ca un zombie, ma hraneam cu cafea si tigari. Casa copilariei mele imi dadea stari de anxietate, depresie si nu mai vroiam nici macar sa intru pe usa...
Nu mai regaseam nici un reper al realitatii mele. It was like the whole world shifted. Persoana cea mai apropiata o luase razna, in modul cel mai clinic cu putiinta. And my world came crumbling down. Si am ramas fara directie.

Din intalnirea cu partea vatamata imi aduc aminte doar ca i-am spus ca cred ca am inebunit si ca nu mai vreau sa ma intorc in casa in care am copilarit.
Dupa care am izbucnit intr-un plans disperat. Iar el, prietenul meu, a luat cu grija bucatelele din mine si a incercat sa le lipeasca. Si ca sa reuseasca, m-a primit in spatiul lui, pe care i l-am invadat fara mila - doar trebuia sa ma salvez. Which I did. Mi-a trebuit insa jumatate de an.

02:00

2010-04-20T02:22:00.000+03:00

Paginile albe. Cosmarul oricarui om care trebuie sa scrie ceva. E o chestie care inhiba by default. Parca si mintea ti se goleste in fata unei pagini albe, mai ales daca ai putea sa scrii despre orice. Cand ar trebui sa ai cel mai mult de scris, ca doar tu iti alegi tema, nu esti constrans, tocmai atunci te blochezi.
As vrea sa scriu mult, dar nu stiu despre ce. Pagina alba ma inhiba. As vrea sa am acelasi debit scriptic ca acum cateva luni, dar din pacate nu-mi mai iese... Stau si ma gandesc despre ce n-am scris... Lasand la o parte evenimentele din ultimele zile: vulcanul, norul, spatiul aerian inchis... Dear Iceland, we said send cash. Not ash! Nu mi-am propus sa disec noutatile, pentru ca...NU.
Nu mai comentez nici ultimele evenimente din viata mea, pentru ca imi lipseste foarte mult ceva. Si acel ceva este cheful.

In schimb, o sa dau in sfarsit Cezarului ce-i al Cezarului, si o sa vorbesc despre partea vatamata (sau inculpatul, spune-i cum vrei). Dar nu chiar acum, pentru ca in timp ce scriam, m-am apucat de altceva si mi s-a facut somn. Poate maine :)

PS: Imi pare bine ca reveniti. Profilul meu de facebook nu e pe blog. E pe facebook. Si n-am inteles cum vine "frica de oameni ca se uita la tine"... Poate e vorba de mastile despre care vorbeam deunazi.
Iar pentru tine... ma bucur ca te-am captivat. Da, da, tu, ala care intra de pe mobil! :P

Ceva interesant?

2010-04-03T13:53:00.003+03:00

Ceva interesant. Oricat mi-as stoarce creierii, nu gasesc nimic interesat care sa se fi intamplat in perioada asta. Bine, trecand peste faptul ca frigiderul a incetat sa mearga si a inceput sa scuipe freon...
Da, partea vatamata a vrut sa dezghete frigiderul foarte repede si a inceput sa racaie zapada aia cu un cutit. A mers bine, pana cand cutitul s-a oprit intr-o nervura a congelatorului. Pe care a gaurit-o. Si dupa un proverbial fas si multe injuraturi, am constatat ca s-a dus aproape tot freonul.
No problem, am zis, hai sa cautam un om care sa-l repare. L-am gasit, a venit omul, a lipit, a reincarcat freon si a plecat. Acum doua zile, insa, ne-am dat seama ca minunatul congelator din poveste refuza sa inghete. De fapt, ingheata si apoi se razgandeste... Am sunat inca o data la om. A venit astazi si mestereste ceva acolo. Daca minunatul congelator din poveste se supara iar, eu personal voi arunca frigiderul pe geam. Cum o sa-l car pana la geam? Folosesc un sistem sofisticat de scripeti.

A venit invierea, a si trecut. Impresii: foarte multa lume pe metru patrat. PREA multa lume pe metru patrat. Si un preot cu o voce ingrozitoare, nazala peste masura si foarte pitigaiata. Cand incepea sa raga "Veniti de luati lumina" starnea hohote de ras. Constatat ca mersul la inviere a devenit o activitate exclusiv sociala, luat lumina, jurat sa "never sign up for this again", mers acasa, somn.

Am vopsit oua violet. Pe unul chiar am scris "flacara violet". Culoarea a fost obtinuta prin clasica amestecare a rosului cu albastrul. Am vrut sa vopsim si oua galbene... N-a iesit absolut nimic. Desi sunt o persoana gurmanda, am reusit sa nu mananc peste masura... Totusi, am devorat o pasca extraordinara (mi-era foarte foarte pofta de pasca si, dupa legile lui Murphy, am gasit-o in ultimul loc in care am cautat).

Ma gandeam sa-mi fac totusi abonament la o sala de fitness, sa ma duc sa ma zbantui putin - o singura masa pe zi, la 12 noaptea, duce la fund mare. Care este.
Tot legat de aspect, astazi am facut o incursiune la un coafor. Obisnuita cu preturile din centru, am crezut ca nu aud bine cand mi-a spus pretul. Cam o treime din cat ma costa in centru. Si aceeasi calitate - aici trebuie sa ma laud - am avut noroc mai mereu de coafeze cu ceea ce se numeste "mana buna"... Sau poate mi-a placut intotdeauna ce-a iesit...
Cu ocazia tunsului de azi am aflat ca am firul de par subtire. Bine ca nu chelesc.

Ah, si mi-am gasit vocatia: vreau sa ma fac mogul. Cu o tentacula. (Partea cu tentacula vine din Sinteza Zilei de acum vreo 2 saptamani, in care Gadea tot ii dadea inainte cu "tentacula caracatitei mogulesti" sau ceva de genul...).

Ho, ho, ho...

2010-04-02T20:19:00.003+03:00

Merry Christmas and a Happy .... wrong season!

Happy Easter! :D

Si tot amalgamul de urari traditionale, alea cu sfanta lumina, bucuria, fericirea, sa pogoare, sa faca, sa dreaga...

Despre mine?
Am avut activitati specifice, ca sa zic asa, adica m-am isterizat din cauza de greva RATB, am stat cu ochii in antena3 pentru updates despre desfasurarea evenimentului si am pus de-o ciorba. Astazi am schimbat postul de televiziune, m-am reorientat catre realitatea si am auzit toata ziua cum Syda a obtinut postul de Secretar 3 la Ambasada Romaniei in Franta. Apoi l-am auzit pe Silviu Prigoana cum cere anularea permisului fiului sau, Honorius, care iar a depasit viteza legala. Acum, serios, cati dintre noi nu merg cu viteza pe autostrada? Cati nu incetinesc doar in apropiere de radare? Daca ar fi sa-mi iau la intrebari prietenii, cred ca mai mult de unul-doi n-as gasi...
Legat de trafic, numai astazi am vazut doua tamponari pe Bd. Ghencea. Unul dintre protagonisti venea pe linia de tramvai si altul iesea de pe o straduta. Banda 1 il lasa sa treaca, banda 2 la fel iar de pe linia de tramvai... POC! Prioritate de smecher.

In rest, viata decurge linistit... in afara de intoleranta la tot ce inseamna cofeina... am niste ameteli proverbiale a doua zi dupa ce beau cafea sau cola... naspa, ce sa zic, imi place foarte mult cafeaua...

Cleaning out my closet

2010-03-25T23:46:00.002+02:00

Asta e ultimul post in care vorbesc despre fostul loc de munca. Am decis sa pun punct discutiilor o data ce am primit decizia de incetare a contractului de munca.

N-am plecat lasand loc de buna ziua, pentru ca nu am vrut. Agresivitatea mea din perioada asta, ca sa raspund la o intrebare, se datoreaza faptului ca n-am plecat cu prietenie si nici cu promisiuni de revedere. N-avea cum sa se termine frumos.
Am plecat cu capul sus, stiind ca am incheiat toate conturile pe care trebuia sa le inchei. Am pus intrebari la care drept raspuns am primit fastaceala. Am avut un show, poate doua. Intr-un mediu in care toata lumea joaca teatru, am spus lucrurilor pe nume, chiar daca in circumstante normale as fi zambit. N-am luat pe nimeni cu mine si n-am vrut sa invat pe nimeni ceea ce stiu. Meseria se fura, nu se invata.

In conditiile actuale, probabil n-o sa ajung la acelasi nivel salarial de acolo. Dar nivelul salarial de acolo vine la pachet cu o serie de reguli cel putin absurde. Vine la pachet cu plantele din postul anterior, care iti studiaza fiecare miscare si o raporteaza sincer la sefu'.

Sunt agresiva pentru ca mi-e ciuda pe mine ca am crezut ca o sa fie bine. But it kept on getting worse. Mi-e ciuda ca am vazut dincolo de masti prea tarziu. Mi-e ciuda ca am pus suflet. Sunt agresiva pentru ca ma doare. Pentru ca n-am crezut ca o sa fiu acuzata de un cacat, sub pretextul darii unui exemplu celorlalti. Nu mi-a trecut prin cap ca asta va fi rasplata pentru ajutorul pe care l-am dat.

Cand am avut discutia finala, angajatorul mi-a spus ca-i pare rau iar mie imi venea sa vomit pe biroul lui a helicopter can land on. Iar replica finala, care am crezut ca o sa ma elibereze, mi-a adancit sila.
Acum am in cap doar doua versuri ale lui Ombladon:
"Nu-mi place sa te-aud, m-apuca spumele,
Nu-mi place nici macar sa-ti mai rostesc numele". Din melodia asta.

Over and out. Si va fi mancat de viu acela care mai deschide subiectul.

The end of an era

2010-03-22T21:45:00.002+02:00

1 an si jumatate. Sau mai mult. Cat e din august 2008 pana acum? Nu mai conteaza, hai sa fie rotund.
Zile in care plecam cu mult dupa terminarea programului. Luni in care lucram peste norma de lucru. O zi in care am plecat de la birou la ora la care imi suna alarma de trezire.
Mi-a placut. Am exagerat. Am pus suflet. Ceea ce ma face sa-mi fie de trei ori mai sila acum.

Ar trebui sa ma simt fara directie si deprimata. Obisnuinta dispare cel mai greu. Dar, asa cum spunea cineva mai demult, ma simt eliberata. M-am asezat de dimineata la birou si deja simteam ca locul ala imi e strain, pentru ca ma obisnuisem cu ideea ca nu mai fac parte din peisaj.

As minti daca as spune ca nu-mi pare rau. Imi pare rau din cauza catorva oameni de acolo. Doar o parte sunt oameni. Restu-s plante ("sefu', era sa aveti o scama" va suna cunoscut? Pentru mine astia-s plante. Si da, stiu ca-s peste tot).

As minti daca as spune ca n-am invatat. Fara echivoc, profesional vorbind, m-am dezvoltat. Pot sa fac mai multe decat puteam face anii trecuti. I got skills, biatch! Dar mi-am dat seama si ce vreau, ce nu vreau, ce accept si ce nu accept. Unde trebuie sa se termine serviciul si sa inceapa viata personala. Ca daca ajungi sa traiesti in spiritul métro-boulot-dodo, ai o problema.

Poate ca postul asta e agresiv. As minti daca as spune ca nu-mi pasa. Dar incerc sa fiu obiectiva. Si imi pare rau ca am vazut dincolo de masti prea tarziu.
Dar, pana la urma, toti purtam cate o masca. Unii chiar mai multe, functie de context.

Munca

2010-03-16T17:35:00.003+02:00

Am o tema actuala, din pacate. Probabil stiti ce s-a scris despre Ramona Ciciu. Si probabil vi-o mai aduceti aminte pe Raluca Stroescu.

A spus-o Subiectiv foarte bine aici si aici.

Din cate vad eu, problema este undeva intre dorinta angajatorului de a exploata la maximum resursa umana si dorinta angajatului de a castiga maximum de resurse materiale. Problema este ca nici angajatul, nici angajatorul nu stiu cand sa se opreasca.

Vorbesc prin prisma angajatului care n-a stiut cand sa se opreasca. La norma de 160 de ore pe luna, am avut luni in care am avut 200 de ore lucrate. Adica inca o saptamana suplimentara. Nu o singura luna, ci mai multe. N-am stiut cand sa ma opresc pentru ca imi placea ceea ce faceam. Dar asta nu inseamna ca n-am resimtit oboseala si ca n-am clacat.
A meritat? Nu. In nici un caz.

Cand au inceput sa curga stirile despre Raluca Stroescu, nu munceam atat de mult si nu m-a afectat. Am aflat de pe un forum, am dat un search, am citit si atat. Dar cand au inceput sa curga stirile despre Ramona Cîciu, m-am cutremurat.

Hai sa incepem sa invatam sa ne pese de noi. Pentru ca nu avem decat o viata.

You don't mean nothing at all to me

2010-03-13T13:22:00.002+02:00

Either got it, or you don't. Either stand, or you fall.
Am auzit de atatea ori in ultimele doua zile replica "Sper ca o sa-ti fie bine" incat nu mai suport sa o mai aud, pentru ca ma raneste.
Am injurat atat de mult in ultimele doua zile incat am dat impresia ca ma cred intr-o autobaza sau pe un santier.
Am vazut tristetea din ochii unui om si in privirea lui am detectat o urma de ingrijorare oarecum paterna... Dupa care mi-a spus o vorba ruseasca care ar suna ca romanescul "Capul sus!".

O sa-mi fie bine. Pentru ca nu am alta solutie.

Intrebare

2010-03-08T22:33:00.002+02:00

Unul dintre primarii New York-ului, unul cu nume de italian, imi scapa acum si mi-e lene sa il rog pe nea gogu sa caute pentru mine, a anuntat-o pe sotia lui ca divorteaza. Nimic nou pana acum. Doar ca primarul respectiv a anuntat-o pe sotia lui de decizie intr-o conferinta de presa. Adica a strecurat informatia, cumva, printre alte date.

Pornind de la asta, cum ar fi sa te desparti de cineva printr-un post pe blog? Sau printr-un tweet? Sau prin intermediul statusului de la facebook?
Mi se pare ca ne-am virtualizat destul si ca nu mai avem mult pana la asemenea evenimente...

Sunt clipe in care doresti sa vorbesti din suflet

2010-03-08T21:57:00.003+02:00

Bleah, ninge. Cum sa ninga? Cum sa fie viscol?! De dimineata era uscat pe jos... Nici nu stii cat de mult mi-am dorit sa pot calca pe asfalt uscat, fara balti, fara zapada pe jumatate topita... Am mai zis ca zapada pe jumatate topita mi se pare scarboasa? Are o textura de raceala de-aia in care nu ti se mai opreste nasul din curs.

Astazi mi-e dor. Mi-e dor de copilarie, mi-e dor de soare... Mi-e dor de mine. Mi-e dor de vise si de toti oamenii pe care i-am cunoscut. Mi-e dor de mare, mi-e dor de duca. Mi-e dor de toate lucrurile pe care nu le-am facut la timpul lor.

De ceva timp, nu mai stau cu "parintii". Ma bucur de o libertate extraordinara. Pare paradoxal, dar iesirile in timpul saptamanii erau un subiect tabu.
Pare paradoxal, dar eram obisnuita sa-mi sune telefonul la ora 23, in week-end, si la celalalt capat al firului sa aud o voce groasa "mai stai mult?! hai ca-ti ajunge!". Am invatat, the hard way, ce-i santajul sentimental. In serile in care auzeam, la acelasi telefon, "Vino acasa ca mi-e rau".
Am invatat sa fac mancare. In clasa a 7-a. Ciorba. Sarmalele au asteptat pana in clasa a 12-a. Poate de-asta nu fac mancare acum.
Am invatat, still the hard way, ce inseamna un om obsedat de control.
Am invatat ce inseamna un perfectionist. Am invatat ce poate sa-ti faca un om care nu-i multumit de el insusi.
Tin minte ca eram printr-a saptea si parca am lasat dezordine prin casa. Rezultatul "Gata, te retrag de la scoala." si, a doua zi, "Iesi afara din casa. Vorbesc foarte serios, fa-ti bagajul si pleaca". Dupa ce mi-am strans 3 haine si te miri ce, am dat sa plec. M-a oprit si mi-a spus ca prefer sa plec in loc sa spun ca o sa ma straduiesc sa invat mai bine. Mai trebuie sa spun ca media pe semestrul I dintr-a saptea imi iesise 9,97? Asta inseamna o singura medie de 9.

N-am vrut decat un colt de normalitate. Pacat ca de-abia acum il am.

Just for fun

2010-03-05T22:34:00.003+02:00

Oare daca as aduna toate prostiile din lume intr-o singura carte, cate pagini ar avea? Daca as scrie mic, mic, mic, oare ar putea sa o ridice o macara?

Probabil stiti ca exista ceva ce se numeste Darwin Awards. Am citit azi cum o tanti s-a dus la farmacie sa ia niste medicamente anti-greata pentru copilul ei. Farmacistul i-a dat supozitoare si pastile, si i-a pus o eticheta pe fiecare despre cum se iau.
Seara, tanti suna la farmacie si intreaba cat de repede isi fac efectul medicamentele, pentru ca adolescentul inca se simte rau. Farmacistul, panicat, o trimite inapoi la doctor, dupa care tanti pune intrebarea cheie: "Trebuia cumva sa desfac ambalajul supozitoarelor inainte ca fiica mea sa le inghita?". De atunci, farmacistul scrie si ca ambalajul supozitoarelor se desface inainte de administrare.

Da, ce am scris mai sus s-a intamplat in America, dar am o poveste si din Polonia.
Un baiat a primit o scrisoare care-l chema la examenul medical de dinaintea recrutarii pentru stagiul militar obligatoriu. Cum nu era suficient de destept incat sa dea la facultate si sa se tina de ea, scapand astfel de corvoada, s-a gandit ca daca sufera un accident, mai castiga 1 an.
Ideea "salvatoare" i-a venit dupa ce l-a zgariat pisica.
Ce a facut omul? Pai... s-a dus la Zoo si a inceput sa urle la unul dintre lei. La inceput, il privea mirat. Ma rog, cam cat de mirat ar putea sa fie un leu care vede un om urland. Asta pana cand omul nostru l-a tras de coama.
Eh... baiatul din poveste a scapat de armata pentru totdeauna, pentru ca leul nu l-a zgariat, ci i-a rupt mana. Dupa mediatizarea povestii, baiatul si-a dat in judecata compania de asigurari pentru ca nu vrea sa-i plateasca proteza. Compania de asigurari a raspuns ca nu asigura suport pentru accidente cauzate de un leu provocat.

Mai multe gasiti aici. Have a good one! ;)

And if I let myself go, I'm the only one to blame

2010-03-04T22:33:00.002+02:00

Vorbeam mai demult cu niste prieteni despre faptul ca nu ne permitem sa cedam. Nu ne permitem sa avem o cadere nervoasa, nu ne permitem sa dam cu totul de pamant, sa urlam, sa pizduim, sa ne descarcam.
Sau mai bine zis, eu nu-mi permit sa urlu si sa pizduiesc. Probabil m-as simti eliberata, dar... Trebuie sa-mi tin capul limpede, sa privesc inainte, sa-mi fac treaba. Pentru ca acum sunt pe picioarele mele, si depinde de mine sa am cu ce sa-mi platesc facturile luna urmatoare.
E greseala mea. Dar, pe de alta parte, de unde era sa stiu ca daca investesc atat, cand o sa cad, o sa cad prea de sus si o sa-mi rup ceva?
Saptamana asta (ce a mai ramas din ea) si saptamana viitoare o sa ma ascund. Daca as putea sa ma asez intr-un colt, m-as aseza. Dar nu-mi permit sa cedez acum. Poate mai tarziu. Sau poate ca o sa se intample la fel cum se intampla cu vacanta pe care mi-am promis-o acum 3 ani. Fara ganduri, fara telefoane...

Cred ca am gastrita. E rezultatul direct al faptului ca nu urlu si nu pizduiesc atunci cand trebuie. Rezultatul direct al faptului ca atunci cand ma enervez, zambesc.

There you go

2010-03-02T22:43:00.003+02:00

M-am uitat iar in pluginul de care vorbeam. Am crescut si ma bucur. Iar ma entuziasmez ca un copil. Da' e bine, cred.
De obicei cand scriu, scriu cu muzica. Am primit si ceva de scris, la modul serios, dar nu am idei, asa ca o ard aiurea pe blog. Se pare ca o sa-mi ia mai mult decat am preconizat. Ah, si maine trebuie sa ma trezesc mai devreme decat de obicei.

Cine zicea ca sa ai blog e un lucru usor? Nu vorbesc de mine, eu am un fel de jurnal in care imi scriu gandurile. Vorbesc de oamenii care chiar isi castiga traiul din mediul online. Gasisem pe undeva un mic ghid in care, printre primii pasi, dupa ce scrii trei cuvinte si pui zece filmulete, incepi si injuri unul din bloggerii cu trafic. Cred ca logica e ca cine il cauta pe blogger pe "goagal goange gugal" ajunge inevitabil la tine.
Mai sunt unii care sustin sus si tare ca cei care au un blog relativ tanar sunt eclipsati de cei cu state mai vechi.

Din cate am observat, blogul e ca o planta. Trebuie sa ai grija de el, sa-i pui apa, sa-i dai lumina, sa-i schimbi solul, sa-i stergi frunzele de praf...
Poate, candva, o sa ma pricep sa am grija de planta mea asa cum trebuie. Pana atunci, noapte buna. Maine e o noua zi.
Am mentionat ca trebuie sa ma trezesc devreme maine?

Vizitatorii

2010-02-28T13:43:00.003+02:00

Ma bucur ca un copil care descopera ciocolata din pomul de craciun. Mi-am instalat saptamana trecuta (cred) un plugin pentru masurarea vizitatorilor. Si dupa ce mi-am prins urechile, pentru ca nu stiam unde anume sa-l adaug, am vazut ca nu merge si m-am intrebat de ce, am vazut un tutorial si l-am instalat ca lumea, pluginul respectiv a inceput sa contorizeze "trafic".
Evident ca la dimensiunea asta nu se poate numi trafic, dar eu tot ma bucur ca mai citeste cineva chestiile pe care le scriu.
Face parte din planul meu de a-mi sterge blogul de praf.

Cineva mi-a spus sa scriu pana cand mi se anchilozeaza degetele si peste ceva timp sa recitesc ce-am scris. Mi-a dat, pe o scara de la 1 la 10, nota 8, dupa care mi-a spus ca daca tot am chef de scris, sa fac un plan de afaceri.
Altcineva mi-a dat 9. Si a intrebat, cu un zambet, despre cine am scris. Probabil ca, daca citesti, o sa te intrebi si despre cine e postul anterior.
Colega mea de banca din liceu a citit postul despre profi. Si a ras mult. Apoi am depanat amintiri din liceu.

Apropo de scris. Am incercat zilele trecute sa scriu ceva in engleza, dar mi-am dat seama ca am aplicat regulile de punctuatie din romana. Rezultatul: am scris fara virgule si am facut propozitiile mai scurte, sau m-am folosit de un corector automat. La fel am facut si in spaniola, dar macar acolo am o scuza, ca nu stiu gramatica... Rezultatul: n-am mai scris mesajul. De ciuda pe mine.

In fine, tot ce vroiam sa fac era sa ma bucur de vizitatori :)

Azi nu, te rog eu, nu...

2010-02-27T21:03:00.002+02:00

Cateodata plec fara sa dau explicatii. Uneori ma intorc, alteori nu. Nu ma mai intoarce din drum. Nu voi spune unde am disparut, si nici de ce...

As vrea sa pot sa ma ridic in picioare si sa urlu: nu ma mai subestima. Nu mai incerca sa-mi controlezi viata personala. Nu mai fii ipocrit, ma apuca rasul cand te uiti la mine de sus si incerci sa-mi demonstrezi ca vezi prin ochii mei. Mi-ai demonstrat de mult ca nu stii sa citesti oamenii. Cel putin, pe mine n-ai incercat sa ma dibuiesti. Te-ai multumit, tu si o gramada de altii, cu aparentele.
Iar eu in ultimul an m-am schimbat foarte mult. Am invatat multe, parte de la tine, parte de la ceilalti care mi-au trecut prin fata ochilor.
Ti-e prea frica de oameni. Inclusiv de oamenii care ar putea sa te ajute in goana ta dupa faima si dupa bani.
Esti las. Si ipocrit. Si ai reusit sa indepartezi toti oamenii care au pus suflet in ceea ce faceau. Pentru ca nu stii sa ne apreciezi.
Cand o sa cazi, cu toata aparenta de om puternic si bine ancorat in realitate, o sa cazi atat de jos incat n-o sa te mai poata ridica nimeni, pentru ca nu stii sa-i apreciezi pe cei care intr-adevar au capacitatea de a te ajuta.

Iar eu... Iti voi intoarce spatele cat de curand. Pentru ca am obosit sa-ti suport ifosele si fricile. Am obosit sa fiu exemplul. Am obosit sa tot vrei sa ma controlezi. Am obosit sa ma apar impotriva intruziunilor tale in lumea mea. Am obosit sa acumulez frustrari. Am obosit sa fiu cobai.
Nu ma voi multumi doar cu intoarcerea spatelui. Iti promit ca, pentru tot ce mi-ai facut, o sa dau o mana de ajutor caderii tale. Si poate atunci o sa-ti dai seama ca, daca m-ai fi pastrat langa tine si m-ai fi apreciat la valoarea reala, atunci ai fi avut de castigat.

Disclaimer: Orice asemanare cu persoane reale este fie pur intamplatoare, fie voita.

Nimic

2010-02-18T00:08:00.003+02:00

De cand ma stiu, matematica nu s-a lipit de mine. Algebra mi-a placut pana cand am ajuns la matrice. Acolo m-am pierdut cu gratie, desi toti cei care au facut mate-fizica imi spun ca matricele sunt usoare. Chiar foarte usoare. Degeaba.
Cu geometria e si mai rau. Geometria am inteles-o cat timp a fost in plan. Cand am trecut la geometria in spatiu, pauza. Pur si simplu nu sunt capabila sa fac desenul cum trebuie, si nu reusesc sa rezolv problema. Se da o piramida. Si Ioana o deseneaza frumos, cu linii punctate si chestii. Si apoi intervine o alta variabila. O dreapta care face si drege. Moment in care se rupe filmul. O desenez prost. Si apoi stau si ma uit ca matza in calendar. Si vine profa de mate si-mi spune ca dreapta aia de fapt nu se deseneaza acolo, reface desenul. Ar trebui sa vad ceva acolo, nu? Ei bine...NU! Si dreapta de fapt uneste doua planuri, care... Si Ioana se scarpina in cap si spune "Pai asta nu-i geometrie in spatiu?! Ce cauta planurile acolo?"
In fine, tot ce am scris mai sus poate fi rezumat intr-un singur cuvant: dezastru.

Incurc stanga si dreapta. Da, se poate. Am scris 5 randuri despre niste texte aflate "in partea dreapta a ferestrei de editare" pana sa-mi dau seama ca aia e de fapt stanga.
Am spus unui om sa faca dreapta in intersectie aratand maiestuos cu mana stanga, spre STANGA.
Curios, la volan nu mi se intampla. Am avut noroc de un instructor de soferie care mi-a explicat in 30 de secunde cum e cu semnalizarea. Sa semnalizez dreapta si sa fac stanga nu mi s-a intamplat. Poate pentru ca nu conduc, cine stie...
Apropo de condus. Parcarea laterala? N-am mai incercat de mult, dar cred ca, urmand traditia, sunt un dezastru si acolo. De-asta am picat traseul, cand in sfarsit am reusit sa-l dau. Bine, am circumstante atenuante, pentru ca am dat examen pe o Dacie Logan, dupa ce scoala am facut-o pe un Matiz. Marimea conteaza!

In fine, de fapt nu vroiam sa scriu despre nimic, asta pana cand am citit aici ca pe omul asta il inspira matematica, si mi-am adus aminte ce dezastru sunt in acest domeniu.

Na, pot sa scriu si despre chestii non-deprimante, care nu au legatura cu "afaceri interne" ca sa zic asa. Zi ca nu mi-a iesit... :P

Can you do the work?

2010-02-13T13:48:00.002+02:00

Am citit la visurat un articol despre atitudinea elevilor fata de profesori si scoala. Eu am iesit din liceu acum 4 ani, iar liceul la care am fost nu e unul dintre cele mai stralucite. A devenit liceu relativ recent, pentru ca cei care nu puteau intra la Liceul German sa aiba, totusi, un loc unde sa invete.
Problema nu e asta, nici aceea ca erau putini profesori de la care chiar aveam ce invata. Cred ca as putea, lejer, sa-i numar pe degetele de la o mana. Nu voi vorbi despre ei chiar acum, ci despre ceilalti, pe care nu i-am respectat, pentru ca, chiar daca probabil stiau carte, nu stiau meserie, si, mai mult decat atat, se vedea ca nu vor sa fie acolo, dar conjunctura, ma-ntelegi...

1. Profesoara de romana din clasa a noua - o pitzi care avea colagen in buze si unghii false. Arata foarte bine, dar atat. Probabil ca daca am fi vorbit cu ea despre cum sa te imbraci in diferite ocazii, cum sa-ti conturezi fizicul si cum sa atragi un barbat, ar fi avut ce sa ne invete. Dar nu. Femeia avea impresia ca Balzac a scris romanul Rosu si Negru.
Macar, saraca, incerca sa-si mascheze ignoranta si lipsa de cultura. Venea la ore cu un caiet din care ne dicta. Na, ce sa zic, macar isi facuse temele.

2. Profesorul de matematica care ne-a predat dintr-a noua pana intr-a unsprezecea. Oh, doamne! Pe langa gesturile de gay, era un om rau si mizantrop. Am visat intr-o noapte ca il alergam prin scoala ca sa-l pocnesc cu catalogul. In fine, poate nu m-am inteles eu cu el, nici nu prea mi-a placut matematica... Dar, in fine, avea o atitudine de libidinos care imi intorcea stomacul pe dos. Cand avea nevoie de ceva (conjunctura, ma-ntelegi, mai avea nevoie de diverse favoruri din partea tatalui meu), era tot numai un zambet. Cand nu... arunca in tine cu note de 4.

3. Profesoara de latina din clasa a zecea. Mda, tanti aia careia ii placea de Raimond si care mai ca nu sarea pe el in timpul orei. No comment. Stia carte, dar, frate, te abtii naibii sa te freci cu fundul de bratul elevului, nu? Era si maritata, dar asta e alta discutie.

4. Profesoara de romana care ne-a predat dintr-a zecea pana intr-a doisprezecea. Avea o atitudine à la Mihaela Tatu. Cred ca si semana putin cu ea. In clasa a doisprezecea nu mai faceam ora de romana. Deloc. Asta pana in mai (dadeam bacul prin iunie-iulie parca), cand si-a adus brusc aminte ca trebuie sa rezolvam teste de bac. Cine a bagat-o in seama? Nimeni, pentru ca deja rezolvam teste de bac, dar acasa.
Fiind clasa de uman-filologie, eram colege cu 7 baieti, care, oricum, in ora de romana erau afara la football sau inauntru, jucand avioane, vaporase sau darts "in retea", cu telefoanele. Ei bine, se ruga de ei cate 3-4 zile la rand sa-si faca tema (!!!), si cand, in sfarsit, veneau cu un comentariu tras de pe net, luau 9 sau 10. No comment. Se simtea ca era tras de pe net, daca profesoara ar fi pus 2-3 intrebari de detaliu, si-ar fi dat seama ca baietii chiar nu stiau ce scria pe foaia respectiva.

5. Profesoara de latina care ne-a predat dintr-a unsprezecea pana intr-a doisprezecea. Un munte de domnisoara care isi varsa frustrarile la ore. Una e sa articulezi gagicile care veneau la -10 grade u burta la vedere si la 9 dimineata machiate de club, si alta e sa-i faci pe toti imbecili, retardati si asa mai departe.

6. Profesoara de germana care ne-a predat dintr-a zecea pana intr-a doisprezecea. O gagica draguta, dar prea tanara. Stia carte, dar nu stia meserie. In general, daca aveam germana ultima ora, ne lasa sa plecam fara absenta. Si ma intreb de ce nu stiu sa zic decat Guten Abend si Ich bin Krank in germana.
Chestia misto e ca le am cu pronuntia si cititul. Si ne mai punea, din cand in cand, sa citim. Si citeam si eu, si citeam bine. Si apoi ma punea sa traduc. Si prima data cand i-am zambit si i-am spus ca habar n-am ce-am citit, a ramas interzisa. Dupa aia s-a obisnuit.

7. Profesoara de economie dintr-a unsprezecea. Sincer, nu avea ce sa caute acolo. Nu era o profesoara rea, dar se vedea ca se reprofilase, si ca lucrase in mediul privat inainte. Era prea ancorata in realitate pentru invatamant. Sorry, dar asta este. Invatamantul nu se axeaza pe traducerea cunostintelor teoretice in practica.

8. Profesoara de psihologie dintr-a zecea. Care era amanta profului de nu mai stiu ce de la germana matern. Care era un afemeiat. Si era insurat. Si stia toaaaata scoala. No comment. Se incuiau in cabinetul astuia si .... in fine, nu stiu ce faceau acolo... poate si-o trageau, poate doar stateau de vorba.

Ca sa echilibrez balanta, in afara de cei de mai sus, am avut si cativa profesori buni, de la care am avut ce sa invat.

1. Diriga - profesoara de engleza. Tanara, micuta, dar stia sa se impuna. Singurul lucru pentru care imi pare rau e ca punea mult suflet in ceea ce facea, si multi dintre noi o dezamageam si o suparam.

2. Profesoara de latina din clasa a noua - tot foarte tanara, dar si corecta. Era severa, dar stiam ca la fel de bine poti sa iei 10 la ea, pentru ceea ce stiai, si ora urmatoare sa iei 2 pentru ca nu stiai. Si nu ne suparam cand luam 2.

3. Profesoara de biologie din clasa a noua - enciclopedie ambulanta. Stia sa si explice, si-i placea meseria ei. Cand te foiai prin clasa si vorbeai in timpul orei si asa mai departe, te facea sa stai cuminte prin 3 intrebari. Daca greseai la una dintre ele, luai 3.

4. Profesoara de franceza. O persoana careia ii placea meseria ei, si care-si dorea sa ne invete.

Totusi, de cei de mai sus imi aduc aminte, ceea ce inseamna ca au avut personalitate, sau ceva prin care mi-au ramas in amintire. Dar restul, majoritatea, nu s-au remarcat prin nimic in mod special...

Colegii mei? Baietii erau ok. In afara de unul dintre ei care dadea foc, erau ok, in mare parte.
Cel care dadea foc avea o problema. Dadea foc la hartie, servetele, pixuri, banca, bucati de lemn... O data, pe langa faptul ca a spart tabla, a venit si a uns cateva banci cu ulei de motor. Dupa care a incercat sa-l aprinda. Bad choice, baby, ala nu arde.

Fetele? Burti pe afara, machiaj de club, tocuri la 9 dimineata, decolteuri adanci, blugi cu tivul ala pe care se pune cureaua intors pentru ca "nu au talia destul de joasa", chiloti pe afara din blugi cand stateau in banca... Si ordinea de zi - telenovela din seara precedenta si ce s-a mai discutat in emisiunea Mihaelei Tatu.

Adevarul e undeva la mijloc. Nu cred ca sunt profesorii de vina intru totul pentru felul in care se poarta elevii, nici parintii, ci presiunea sociala si valorile constant promovate, dintre care la loc de cinste e ignoranta. Ca exemplu, aveam colegi care se laudau ca nu au invatat si ca nu au citit nici o carte.

Am vrut, initial sa las un raspuns la postul gasit, dar mi-am dat seama ca am mai multe de povestit... Acum o sa-mi prind urechile incercand sa las un trackback.

Uite-te in jur, uita de tine si de tot

2010-02-12T22:49:00.003+02:00

Am observat ca inceputul de luna, data de 12 si ziua de vineri sunt cele mai aglomerate.
Sfarsitul de luna e relaxat, iar ziua de luni e de reintrare in ritm, martea e ok, miercurea e misto, joia e inainte de vineri, se simte parfumul de weekend, iar vinerea... dimineata vine cu parfumul serii de stat pana tarziu cu o cafea si un pachet de tigari, pentru ca a doua zi nu trebuie sa te trezesti dimineata (like that stopped me from going to bed at 6am, waking up at 9, and working all day). Da, functionez dupa o noapte de-asta. Nu la parametri maximi, dar functionez. Ziceam ca vinerea e aglomerata. Pe langa faptul ca m-a trezit o colega astazi la 9:15, cand visam frumos, si a trebuit sa fug pana la servici ca sa nu intarzii, n-am apucat sa-mi beau cafeaua, pentru ca era prea tarziu pentru astfel de activitati. Asa-mi trebuie daca ignor cu gratie alarmele care vor sa ma smulga din pat. Avea o prietena o vorba: "te-a scuipat patul". Cred ca cei care mi-au vazut fata azi dimineata s-au gandit, in mod sigur, la ceva similar.

All in all, a fost o zi frumoasa. Usor aglomerata, intr-adevar, dar imi place asa de mult sa lucrez sub tensiunea unui termen limita scurt, incat ma simt in elementul meu cand imi sufla cineva in ceafa, asteptand sa furnizez un produs finit.

Iar ma simt intr-o bula care pluteste de colo-colo. N-am mai citit stiri, bloage, n-am mai ascultat radio de mult... Mi-a dat cineva un punct de gandire, si anume conceptul open-minded. In apararea mea spun ca in momentul discutiei nu eram chiar in cea mai buna forma, asa ca raspunsurile mele la diverse intrebari au fost "nu stiu, poate... nu stiu". Stiam ca nu sunt de acord cu ceea ce-mi spunea, numai ca nu mai stiam sa-mi formulez contra-argumentele.

Pentru mine, conceptul open-minded nu se refera la ceea ce as incerca sau nu, ci se refera la felul in care-i percep pe ceilalti. In general, nu judec oamenii, si cred ca sunt capabila sa le inteleg atitudinile si comportamentele. Imi plac oamenii, si imi place si mai mult sa vad cum au ajuns sa gandeasca in felul in care gandesc, ce i-a determinat sa aiba atitudinea si reactiile pe care le au. Incerc, in general, sa iau oamenii asa cum sunt, fara sa incerc sa-i schimb. Mi se pare ca asta e frumusetea, sa stii ca nici un om pe care o sa-l cunosti vreodata n-o sa-ti placa 100%.

Open-minded la mine nu inseamna sa fii disponibil la orice fel de experienta, ci inseamna sa-l accepti pe cel diferit de tine. Inseamna sa constientizezi ca nu suntem facuti toti dupa acelasi tipar, sa-ti dai seama ca ce-i normal pentru tine poate sa fie foarte ciudat pentru cel care sta langa tine in autobuz, si invers. Nu inseamna sa fii deschis in ceea ce priveste sexul in grup, spre exemplu, ci sa nu-l condamni pe cel care il alege.

Ca atare, da, eu sunt open-minded. Pentru ca pot rezona cu cineva care are o conceptie de viata total diferita de a mea fara sa cred ca filozofia lui e gresita. Dar asta nu inseamna ca cei din jurul meu sunt incuiati.
Pur si simplu ideile lor sunt diferite de ale mele.

Fiecare pata de pe plafon e un ocean

2010-02-07T15:49:00.001+02:00

Fumez prea mult, mananc prea putin, nu dorm destul, beau prea multa cafea. Cola beau mai rar, deocamdata, energizante nu mai beau deloc.
Cafeaua nu mai are efect si-mi face rau, dar nu pot sa renunt la ea, pentru ca imi place.
Nu mai stiu sa ma exprim in engleza, dar pot sa spun ce-i aia washed concrete slab, si cum se finiseaza. Stiu ce-i o bara de comanda statica, si majoritatea lucrurilor pe care le-am invatat despre softuri au fost descoperite dupa modelul "uuu, what does this button do?". Dar nu stiu sa programez.
Stiu sa explic un lucru, dar n-am rabdare. Mai bine il fac in timp ce omul se uita la ce fac eu. Si mereu zic "E ca la droguri, prima doza e gratis. Dupa aia te descurci". Pentru ca mie imi ajunge, de multe ori, sa vad cum face altcineva un lucru, ca sa-l pot face eu.
Nu mi-au placut niciodata manualele de utilizare. Am preferat sa descopar eu ce face dispozitivul. Rareori am apelat la manual, in general dupa ce am stricat un ceva pe care n-am stiut sa-l repar.

Dau impresia ca am raspunsul la aproape orice. Nu pentru ca l-as avea intr-adevar, ci pentru ca speculez. Si se pare ca speculatiile mele se potrivesc cu realitatea. Dar raman speculatii.
Mi se spunea ca eu nu am capacitatea de a fi sintetica, ci ca mai degraba sunt analitica. Realitatea mi-a dovedit, insa, ca sunt mai degraba sintetica si superficiala. Pana si analiza e superficiala.
Totusi, inca imi trebuie timp sa deslusesc o persoana. Dar timpul necesar se diminueaza odata cu experienta, cel putin asa mi s-a spus.

Zambesc mai mereu, fata imi tradeaza starile interioare, si totusi, pot sa ma ascund relativ usor. Cred ca ceea ce ma tradeaza sunt ochii. Dar si ochii trimit mixed-up signals, in special cand sunt obosita.

Ma enervez cand lumea ma percepe gresit, dar dupa enervare, imi dau seama ca e numai vina mea. Eu nu i-am lasat sa ma vada.
Am crezut, la un moment dat, ca cineva a vazut dincolo de masti. Ceva mai tarziu, mi-am dat seama ca a penetrat pana la un strat intermediar. Nu m-a jignit, doar m-a dezamagit. Pentru ca se intampla ca persoana respectiva sa pretinda ca se pricepe in domeniu. Si atunci s-a produs acel declick - poti sa fii ce-ti trece prin cap, singura conditie pe care trebuie s-o indeplinesti e sa ai a poker face.
Pacat ca nu stiu sa joc poker. M-ar fi ajutat...

Les Djinns

2010-02-03T00:34:00.000+02:00

Fiecare om care a trecut prin viata mea la un moment dat are asociat un miros, un gust si o melodie. Credeam ca tu o sa lasi furtuna in urma ta, dar ai lasat doar un zambet si o senzatie foarte misto. Senzatia de "the sky is our limit".

Mi se spunea, cand eram mica, despre cum femeile din familia mea sunt "femei de casa", dar barbatii sunt "jucatori". Cu timpul, mi-am dat seama ca am mostenit mai mult din partea masculina a familiei. Poate si pentru ca tata, la aproape 60 de ani, avea doua iubite, si spunea senin ca-i trebuie doua telefoane, cate unul pentru fiecare gagica.
Sau pentru ca majoritatea prietenilor mei sunt baieti care nu au nici o jena in a-mi povesti toate aventurile prin care trec, desi au prietene mai mult sau mai putin stabile.
Poate pentru ca asta a fost modelul meu... Nu e ceva cu care sa ma laud, in conditiile in care societatea implanteaza mentalitatea de femeie virgina pana la casatorie saaau, in cel mai rau caz, o femeie cu o experienta sexuala redusa la minimum. Dar cand raman singura cu mine, n-am false regrete sau sentimente de vinovatie. Asta sunt, si pun cartile pe masa de la inceput.

Niciodata nu mi-a placut ideea de virginitate pana la casatorie. Pana la urma, atunci cand iti cumperi o masina, faci un test drive, nu? (comparatia nu-mi apartine, dar nu mai stiu unde am citit-o). E valabil si in cazul barbatilor, si in cazul femeilor. Si se presupune ca durata de viata a unei casatorii ar trebui sa fie mai mare decat durata de folosire a unei masini/om. Faptul ca, in practica, nu se intampla asa, e cu totul alta poveste. Doar traim in secolul vitezei.
Plus ca, oricat ne-am bate cu pumnul in piept, daca in dormitor nu merge bine, atunci relatia scartaie.
Promiscuitatea, la fel ca normalitatea, e un concept relativ.
O femeie cu o experienta sexuala redusa la minimum e o femeie care nu stie ce-i place. Cum sa stii ce-ti place daca nu ai termen de comparatie? E ca si cand ai manca toata viata aceeasi mancare. Indubitabil, poti sa o gatesti in feluri diverse, sa variezi condimentele, dar, in esenta, ramane aceeasi mancare, chiar daca e sofisticata sau extrem de simpla.
Metaforic vorbind, trebuie sa incerci mai multe feluri de mancare inainte sa alegi ce o sa mananci toata viata.

Eu nu cred ca voi manca aceeasi mancare toata viata. Si nici ca voi fi mancarea pe care cineva sa vrea sa o manance toata viata. Pentru ca, asa cum spuneam mai sus, modelul meu nu a fost de "toata viata". Asta nu inseamna ca nu am capacitatea de a iubi, ci ca felul meu de a iubi este intens. Si, pentru ca focul intens termina repede combustibilul, you do the math.
Asta nu inseamna ca n-am cazut. Ba am cazut, m-am julit, m-am retras intr-un colt sa-mi ling ranile, m-am scuturat si am mers mai departe. Si chiar daca de fiecare data am cazut mai rau decat in trecut, cred ca tocmai asta e partea frumoasa: sa poti sa lasi in trecut ce-i apartine, si sa nu culpabilizezi prezentul pentru greselile trecutului.

Now that it's over, stop calling me...

2010-02-01T23:09:00.000+02:00

Cand nu-mi pasa, iau decizii bune. Cand imi pasa, fac lucruri extraordinare.
Inca n-am reusit sa gasesc amestecul potrivit intre nesimtire si implicare, poate peste cativa ani de experienta, o sa reusesc.
M-a lovit dintr-o data faptul ca m-am schimbat in ultimul an, mi-a mai venit mintea la cap, am reactii prea dure in anumite momente, sunt prea cinica, sau ma dezvalui prea mult si dau prea mult.
Mi-am dat seama la un moment dat ca sunt perceputa gresit de cei din jur. Si pentru un timp, m-a deranjat. Apoi, mi-am dat seama ca n-are de ce sa ma deranjeze, pana la urma e in avantajul meu.
"Arata-te puternic atunci cand esti slab si slab atunci cand esti puternic". Nu am ajuns la performanta asta, multe din mastile pe care mi le pun sunt puse fara sa-mi propun un scop sau altul. Sau, mai bine zis, erau... Parte din "venirea mintii la cap" a fost sa-mi dau seama ca e foarte usor sa-ti pui masti, si sa-i lasi pe ceilalti sa vada in tine exact ce vor sa vada.

Probabil inca mi-e frica sa ma descopar in fata cuiva, sa las sa-mi cada toate mastile. Partea proasta e ca la un moment dat poate o sa trebuiasca sa sap adanc ca sa pot sa las totul sa cada.

Deep down inside, sunt timida. Oamenii care m-au cunoscut recent se intreaba, cu o moaca dezorientata "Tu, ma?! Unde?!". Iar daca am mainile reci si transpirate, totusi, asta inseamna, ca, undeva, am o stare de agitatie/nervozitate. Pentru ca, deep down inside, stiu ca am talentul de a face gafe. Pe care nu vreau sa le fac, pentru ca de data asta, vreau sa iasa bine.

Mai stiu si ca sunt atat de incapatanata incat, dupa ce am luat o decizie, argumentele persoanei din fata mea sunt zgomot de fond. Ceea ce zici tu are sens, dar asta nu inseamna ca sunt de acord cu tine.

Dar mai stiu si ca mai vreau sa te vad. Si nu undeva unde nu pot sa ma exprim. Pentru ca n-am mai uitat de timp de mult... De prea mult. Si nu m-am mai vazut prin ochii cuiva de la fel de multa vreme.

Nu renuntam la nimic, vrem tot

2010-01-31T18:08:00.000+02:00

Daca tot vreau sa-mi sterg blogul de praf, o sa pun chestii pe el, in ideea ca mai trece cineva si pe aici... Oricum, intentia mea nu este sa citeasca o multime de oameni chestiile pe care ma tot incapatanez sa le insir aici. Pana acum, vizitatorii au fost cunostinte, colegi, amici din lista de mess.. Sau unii oameni care erau intrigati de faptul ca am blog, ba chiar mi-au propus sa imi faca, de ziua mea, cadou un domeniu. Cred ca la 10 minute dupa ce a zis chestia asta, omul a uitat, dovada ca eu n-am domeniu. In fine, nu cred ca mi-ar folosi la ceva, stiu atat de putine despre promovare si trai din blog, incat cred ca as muri de foame daca asta ar fi singura mea sursa de venit.
Poate, la un moment dat, o sa imi fac temele, si o sa ajung in diverse topuri si asa mai departe. Dar, pana cand imi dau seama ce vreau sa fac (mi s-a dat termen de 6 luni - 1 an pana cand imi dau seama. Sa stii ca te sun si iti spun, cand se va intampla minunea :P), acest jurnal online ramane intr-un colt.
Prafuit nu mai este (asta pana data viitoare cand uit de el).

Atunci care e scopul lui?
Sa imi exprim gandurile si simtirile pe care nu pot sa le urlu in gura mare. Nu mi-e frica de "lume" in general, dar sunt niste chestii pe care pot sa le vorbesc numai cu mine.
Oamenii judeca si pun etichete. Involuntar. Chiar si atunci cand iti propui sa nu judeci, te trezesti ca-ti iese pe gura ceva ce seamana a sentinta. Un fel de: "Eu nu judec, dar daca tu atata crezi ca poti si asa vrei sa-ti traiesti viata... Faci cum crezi". Ceea ce poate suna si ca o critica in sens constructiv, dar...
Multa vreme mi-a fost frica sa fac greseli, parte din cauza copilariei, cand orice mica greseala era sanctionata nu prea delicat (De ce n-ai facut ce ti-am zis eu?! EU STIU MAI BINE). Era o lupta de forte, din care ieseam iremediabil, intotdeauna sifonata. Asta pana cand cineva mi-a spus ca nu e o atitudine sanatoasa, si ca daca nu gresesti, si nu iti asumi gogomaniile si tampeniile, nu poti invata.

Am plecat de acasa intr-un weekend din august, cu hainele de pe mine si cu niste schimburi in geanta (da, am o geanta foarte mare, in care intra multe chestii inutile. Si de cand zic sa-mi fac curat....). Treptat, mi-am adus haine, pantofi, machiaj, bijuterii, produse de ingrijire, farfurii, o imprimanta, laptopul si... pe mine.
De atunci, am dormit in locul pe care il numeam "acasa" (cu toate ca sentimentul de "acasa" il am cand sunt in casa la sor-mea) o singura noapte. O noapte in care m-am gandit cum sa fac sa treaca timpul mai repede ca sa plec naibii de acolo. Iar in ziua in care i-a urmat, am lucrat pana in dimineata cealalta, cand imi suna alarma de trezire din somn.
Am scris aici mai multe, nu are rost sa reiau.
Cert e ca in august am plecat cu creierii si my inner balance sfaramate. Si constat ca acum ma simt mult mai bine. De fapt, cred ca am inceput sa ma simt bine prin noiembrie-decembrie.
Nici acum nu imi dau seama ce mi s-a intamplat, dar stiu ca faptul ca mi-am revenit s-a datorat faptului ca aveam un loc in care sa pun capul pe perna dupa stresul de peste zi. Si in locul ala ma simteam "acasa".
Tumultul din interior s-a simtit si la locul de munca, bineinteles, unde nu mai eram capabila sa duc la bun sfarsit mai nimic. Probabil din cauza faptului ca totul zumzaia in capul meu si nu-mi dadeam seama cand trece ziua.
Nu stiu daca sa ma mir ca inca mai sunt acolo, sau sa-mi spun ca stiu sa fac multe chestii si de asta am ramas.

In locul pe care l-am numit ceva timp "acasa" nu mai vreau sa ma intorc. Poate dupa o renovare care sa mearga pana la caramida (ca din temelii nu se poate spune la un apartament de bloc). Dar nici atunci nu sunt sigura. Ascunde o stare de anxietate vecina cu nebunia.

Revenind... De ce scriu? Pentru ca imi face bine. Pentru ca nu vreau sa ma judece nimeni.
Si pentru ca fereastra de editare text suporta orice.

Over and out.

'Cause what you got going on inside you is a war

2010-01-31T13:58:00.000+02:00

Parca imi vine sa incep postarea in stilul oficial de scris mailuri... Speaking of which, mi-a spus cineva saptamana asta ca sunt mai rau ca spam-ul! Asta pentru ca regulile spun ca trebuie sa-ti pui superiorul la CC cand trimiti un mail. Si cum in dimineata aia am trimis 15-20 de mailuri, iti inchipui ca saracul om s-a simtit asaltat de mailurile de la mine... Parca l-as fi pus eu sa-si configureze mailul si pe telefon....... Of, unii oameni...

Revenind, cred ca n-am mai scris de 100 de ani... Nu, n-am fost ocupata sa-mi rezolv problemele... Probabil cred ca, daca trece suficient timp, se vor rezolva singure. Ceea ce nu e adevarat, si ar trebui sa ma mobilizez intr-un final.

Am luat o decizie, in schimb, datorata ultimelor evenimente (relativ recente, adica intamplate in luna ianuarie 2010 - fuck, e deja 2010... cand au trecut ultimii 3 ani?). Din pacate, acum nu e momentul sa o aplic... Bad timing, baby... Dar va veni timpul si pentru asta.
Mda, recunosc, mi-am cam prins urechile, simfoniile de senzatii si imagini (yeah, I'm up one level ;) ) nu ma lasa sa ma concentrez cand ar trebui. Eh, oricum, saptamana asta n-a trebuit sa ma concentrez prea rau, in mare parte, erau activitati de rutina.

Lucrez in continuare la foc continuu, dar, macar am avut ceva libere in preajma sarbatorilor, care mi-au prins bine, desi la sfarsitul perioadei incepusem sa ma plictisesc.
Craciunul: in "familie"... imi lipsea senzatia asta.
Revelionul: NIMIC. Mancare, film extrem de stereotipic, somn. :)
Filmul extrem de stereotipic a fost despre niste gagici care se tot intrebau ce se intampla cu baietii cu care ies, de nu le mai suna a doua zi. Raspunsurile erau: vaaai, dar poate a patit ceva. Poate a pierdut numarul. Poate....poate...poate.
Daca una dintre ele avansa ipoteza ca tipul chiar nu a vrut sa sune a doua zi, cealalta sarea repede: nu, draga, cum sa se intample asa ceva, doar tu esti ........... (inlocuieste punctele de suspensie cu: inteligenta, draguta, perfecta).
In timp ce vedeam filmul (cred ca primul film la care am apasat FFW), mi-am adus aminte de o situatie in care am facut la fel. Ma rog, relativ la fel, in sensul ca am adaugat si alte ingrediente care pana la urma l-au usuit pe om. Gandind la rece, si eu as fi fugit, daca situatia ar fi fost invers. Dupa episodul asta, mi-a mai venit mintea la cap, in sensul ca, daca nu suna el, poate sun eu, dar nu mai e asa mare tragedie. Referitor la asta, am primit o replica, pentru ca nu sunase nici unul a doua zi: "mda, m-ai sedus si m-ai abandonat".

"Credeam ca stabilisem ca femeile sunt intotdeauna de vina"
"Umm, nu. Stabilisem ca barbatii au intotdeauna dreptate si femeile nu mint niciodata"

Washing away my sorrows in a cold cup of Hennessy

2009-11-14T22:58:00.000+02:00

Sambata. Soare. Ma tot foiesc in pat, ca ma loveste soarele fix in ochi. Trag patura pe cap, constat ca nu mai am aer. Ma intorc pe partea cealalta... Atipesc... Din reflex, ma intorc pe partea cu soarele, ma loveste in ochi... Mi-e cald. Ma enerveaza ca ma enerveaza soarele, mie imi place soarele, n-ar trebui sa ma plang...

Ma trezesc intr-un final, ma ridic din pat, imi fumez tigara de dimineata, si imi aduc aminte ca frigiderul este cam sexy pentru perioada asta a anului.

M-am dus la cumparaturi, se pare ca am nimerit in ora de varf a cumparaturilor (exista, este sambata dupa-amiaza), pentru ca m-am tot lovit de oameni ametiti, m-am enervat, mi-a trecut. Am lasat geanta in cos, deschisa, cu portofelul la vedere. Nu mi-am dat seama decat cand am vazut-o, intorcandu-ma din periplul printre rafturi. Nu s-a intamplat nimic.

Am ajuns acasa, unde partea vatamata gatea de zor. Am zis sa nu fiu nesimtita si sa-l ajut, si am purces la taiatul cepei. Dupa 30 de secunde, imi lacrimau ochii si nu mai puteam sa-i tin deschisi. In Oltenia se zice ca daca plangi de la ceapa inseamna ca cine a sadit-o s-a basit in timpul procedeului. Ma plang la partea vatamata, ca o pitzi "Io nu mai pot sa tai ceapa, pentru ca plang!". La care el imi spune, nonsalant, "Lasa, ca poate asa vad si eu cum arati cand plangi".

And then it hit me: eu nu prea plang. Exceptand perioada trecuta de semi-mini-depresie, cand imi tasneau lacrimi din ochi la orice critica, n-am prea plans.
O fi rau?

Young reckless offspring that's outta control

2009-11-11T22:55:00.000+02:00

I recently realized that I'm the most valuable thing that I own...

Asta dupa o serie de evenimente din viata mea, petrecute din august pana acum.
Mi-am prins urechile intr-o dilema morala, care poate fi redusa la: fie ma dau peste cap sa rezolv o situatie pe care nu stiu daca sunt pregatita sa o gestionez, si atunci imi asum urmatoarele riscuri:
- imi pierd echilibrul psihic
- nu mai pot munci
- pierd singura sursa de venit pe care o am
- ajung la urgente cu tensiune intracraniana
- innebunesc
- peste 5-10 ani ma trezesc brusc si imi dau seama ca nu am realizat mai nimic;
fie incerc sa rezolv ce pot, si ce nu pot...nu rezolv. Ceea ce inseamna ca pur si simplu problema in cauza nu e de competenta mea, pentru ca:
1. am 21 de ani
2. experienta mea de viata, oricat m-as bate cu pumnul in piept, nu e suficienta pentru gestionarea unei asemenea situatii
3. am nevoie de locul meu de munca (vezi mai sus)
4. nu am pregatire psihiatrica si nici experienta in lucrul cu boli psihice (alzheimer's si alte demente)
5. poate chiar nu e responsabilitatea mea
6. am o datorie fata de mine sa-mi traiesc viata, sa-mi fac norma de greseli, sa trag invatamintele pe care trebuie sa le trag, sa plantez o casa, sa construiesc un copac (pardon, era invers).

Imi doresc sa ma asez ca la spectacol, sa pot sa ma vad din exterior si sa-mi dau un sfat. Imi doresc sa gasesc o solutie. Ca nu pot singura, asta mi-e clar. Dar nu prea ma pricep in ce problema sa cer ajutor...

Tampenie

2008-12-26T22:44:00.000+02:00

Da. Sunt tampita. Pentru ca mi-e frica de mine. Pentru ca nu-i las pe ceilalti sa ma vada asa cum sunt. Pentru ca imi pun masti. Pentru ca sunt convinsa ca sunt prea complicata si ca ceilalti o sa fuga de mine cand o sa ma dezvalui... Si ca sa nu-i las sa fuga (pentru ca, evident, nu vreau sa fuga) fug eu, si ma ascund eu..
Unde naiba mi-a disparut increderea in mine?

Down and fallin'

2008-12-15T00:13:00.000+02:00

Mi-e rau. Si nu inteleg de ce insist sa raman in situatia asta, si nu inteleg de ce interpretez tot, si caut semnale si indicii acolo unde nu am sa le gasesc...
Nu vreau comorile lumii, nu vreau luna, nici macar jumatate, nu vreau decat un zambet si niste vorbe amarate, dar macar spuse serios. Nu mai vreau glume cu dublu inteles. Am obosit. Vreau sa fug si sa nu ma mai opresc. Vreau sa conduc pe o autostrada dreapta, si sa am asfintitul in fata. Dar daca as fugi, as fugi tot cu mine si problemele mele...
Si te-as azvarli cat colo, pentru ca mi-e frica de mine de fapt... Poate ca, asa cum zicea Monici, imi pun capcane mie...
In orice caz, e prea tarziu sa renunt. Si, din pacate, o spun cu un zambet amar... Ia-ma in brate si spune-mi ca o sa fiu bine. Pentru ca singura nu pot... nu (mai) pot.

Citeste-mi blogul. Poate intelegi ceva.

2008-12-09T23:17:00.000+02:00

Toata povestea asta incepe sa semene cu o lupta a orgoliilor, in care fiecare il fugareste pe celalalt ca sa i-o, ma scuzi, traga elegant. Problema nu e asta, problema nu e nici macar faptul ca tu te uiti la mine zambind, gandindu-te ca m-ai prins, fara sa stii ca eu deja am intuit ce vrei tu, si te-am intrecut. Problema e ca ne mintim doar pe noi insine, fara nici o finalitate...
Problema mea e ca imi oferi justificari atunci cand nu le cer. Ca incerci sa te scoti, cand eu nu-ti cer nimic. Stiu si atat.
Tu n-ai de unde sa stii... dar am mai trecut prin asta. Si de o parte, si de cealalta a baricadei. N-ai de unde sa stii, si nu e un lucru cu care sa ma laud, ca experienta (stiu, e paradoxal, lasa criticile pe mai tarziu, acum doar asculta-ma) imi permite sa-mi dau seama de gesturi, comportamente si timbre vocale.
Dar n-am energie pentru asa ceva... Oricum, superficialitatea mi-e de ajutor aici, pentru ca maine deja n-o sa ma mai intereseze... Ce? Am spus eu ca mi-au trecut problemele existentiale? Nu, draga, am spus doar ca nu le mai bag in seama. Dar vezi tu... acum... chiar nu am cu ce sa le reduc la tacere.
Mai bine as dormi. Am de lucru maine.

Don't let me get me.

2008-12-09T21:01:00.000+02:00

Parca mi-au disparut toate problemele existentiale. Sau poate sunt prea obosita sa ma gandesc... Si mai stau si ma intreb de ce ma ingrop in chestii de facut. Because it keeps me from going crazy.
In afara de asta, m-am hotarat sa las analiza zambetelor din coltul gurii si a sprancenelor ridicate pentru alta data. N-am de gand sa impartasesc nici o elucubratie, de fapt, n-am de gand sa impartasesc nimic. Nu ma mai gandesc, pur si simplu, si savurez momentul. Si cred ca e o decizie mult mai inteleapta decat sa deschid gura, avand in vedere ca nu prea stiu sa vorbesc putin.

N-am mai citit stiri de mult, ma simt de parca as fi izolata de lume, intr-o bula care pluteste de colo-colo.
Ah, si merg cu metroul foarte mult si am observat ca dimineata oamenii sunt foarte tacuti. Se aude doar zgomotul tocurilor pe podea...imagineaza-ti o mare de oameni care face galagie cu tocurile. Mi se pare oarecum sinistru. Aventuri la metrou? Deocamdata nu. Si inca nu mi s-a intamplat sa incep sa recunosc mai mult de 5 oameni, ceea ce probabil e bine, probabil ca nu, pentur ca de obicei imi urla ceva in casti si privesc pierduta si cu gandul la nemurirea sufletului si/sau la problemele mele (existentiale, cum altfel?).

Poate ti-ai dat seama ca incerc sa nu ma iau in serios. Poate pentru ca daca m-as lua in serios as cadea intr-o depresie.
Ma simt ca si cum inauntrul meu ar fi un piticut care tipa din toti rarunchii "Vreau atentie! Da-mi atentie!". Ce voce are? Tii minte reclama la Kit Kat Chunky White? Cu papagalul care tipa "Limited edition! Limited edition"? Eh, cam asa tipa si piticutul meu...
Nu credeam ca pot sa recunosc asta atat de detasata, in goana mea dupa perfectiune. Adevarul e ca am nevoie de atentie. Dar, pe de alta parte, nu asta cautam toti?
Cateodata ma gandesc ca sunt prea dura cu mine. Sau ca imi pun masti, sau ii induc pe ceilalti in eroare pozand in persoana care nu are niciodata probleme, sau care poate sa rezolve aproape orice problema. Probabil ca pot. Mai putin pe ale mele.

I'm a hazard to myself...

2008-12-08T23:32:00.000+02:00

Imi zambeste enigmatic pe sub mustata, cu o spranceana ridicata. Si eu zambesc la fel. "Stiu ca stii. Si eu stiu!". De fapt, nu stiu nimic. Pot doar sa banuiesc... si cine imi garanteaza ca ceea ce banuiesc eu chiar exista? Sa-mi impartasesc elucubratiile de muiere? M-as reduce singura la tacere. Sa tac si sa zambesc enigmatic? Parca... Sa nu-mi pese? Eh, nici asa nu-i bine... Sa ma ascund? N-am energie...
Mda. Iar am o dilema existentiala. Si ca toate dilemele si pseudo-depresiile mele, o sa imi treaca pana maine.
Revenind... i've got a control freak for a friend and a workaholic staring back at me when i look myself in the mirror. Ceea ce e trist... Iar saptamana trecuta (includ weekendul) mi-a amestecat trairile, si mi-a trezit niste chestii pe care le-am crezut ingropate. In fine...o sa-mi treaca si asta.
N-am simtit anul asta, nu-mi vine sa cred ca suntem in decembrie, iar eu de-abia ma dezmeticesc si ma intreb nedumerita unde-i caldura, constat cu amaraciune ca timpul trece, ca n-am timp, ca vreau sa fac 100 de chestii in 10 minute, si sfarsesc prin a da cu tot de pamant (intr-un mod neplacut, pentru ca imprastii cioburi si trebuie sa strang dupa, si nici macar nu ma simt eliberata)... si tot asa.
Anul asta o sa-mi asum rolul de Grinch. In timp ce toata lumea o sa se agite in jurul meu cu spiritul craciunului (profund comercial, de altfel), eu o sa-mi pun o masca verde si o sa-i indispun pe toti. Si nu, nu o sa ma contamineze nimeni cu spiritul sarbatorilor. Poate doar daca primesc cadou o vacanta undeva unde-i soare si cald.
Do I hear a bid?

Cowboys and kisses...

2008-09-08T21:03:00.000+03:00

Monici are dreptate. Si pe aceasta cale, scuze ca m-am ascuns in halul asta, dar... trebuia sa ma vindec, nu? Inca nu de tot, dar suficient incat sa pot sa rad de mine si sa nu ma mai iau in serios.
Pana la urma, viata e prea scurta ca sa ti-o amarasti aiurea. :)

Daca plec, hai, vii cu mine?

2008-08-15T21:12:00.000+03:00

Hmm... E vineri seara. E week end. Nici nu stiu cand a trecut saptamana asta.. Intre timp, viziunea mea despre perfectiune s-a schimbat oarecum, ma numesc persoana serioasa si cu toate tiglele pe casa (de luni pana vineri, de la 9 la 18; in restul timpului sunt...la fel ca de obicei).
M-am gandit mai bine, am purces la introspectie si am descoperit ca am prea mult timp liber pentru sus-numita introspectie, asa ca am inceput sa mi-l umplu cu tot felul de chestii, pe care le-am pescuit de ici si de colo, iar rezultatul este ca la sfarsitul zilei sunt atat de obosita ca nu-mi mai arde de probleme existentiale. Mission accomplished!
Generatorul de stres, probleme existentiale, pitici pe creier si alte isterizari a disparut oarecum din peisaj. Spun oarecum pentru ca nu mai genereaza toate chestiile sus-mentionate, dar...e pe-acolo.
Mi se inchid ochii, si ma ustura. Vreau sa dorm 24 de ore incontinuu, cred ca mi-ar folosi. Asta daca nu apar alti oameni asteptand sa le rezolv problemele existentiale, chestie la care am devenit destul de buna. As putea sa dau un anunt in ziar, autointitulandu-ma (vai ce cuvant lung si greu pentru neuronul meu ametit. cred ca nici nu pot sa-l pronunt ca lumea, patesc ca nenea ala cu institutionalizatii lui) GURU AL PROBLEMELOR EXISTENTIALE! Un fel de Mama Miriapoada Psiholoaga.
Eu n-am reusit sa inteleg o chestie: ce naiba inseamna "ma intitulez X (X fiind un nume)"? E ca un titlu onorific?
In fine, vad ca deja am luat-o pe aratura bine de tot, deci ar trebui sa dorm.
Si da, stiu ca e prea devreme!

Moscova nu crede in lacrimi

2008-07-04T23:03:00.000+03:00

Si nici eu. Dar am cazut, ca toate femeile, in pacatul de a crede ca numai eu stiu ce e aia "dragoste" sau "iubire" sau cum i s-o mai spune sentimentului astuia.
Numai ca, daca pana acum mereu aveam cate o plasa de siguranta, cate o arma, ceva ce puteam sa arunc in fata celuilalt, ca, la sfarsit, sa plec eu "castigand lupta", acum nu mai am nimic. Ma pierd, raman fara plasa de siguranta cu buna stiinta, si paradoxal ma simt foarte bine. E ca si cand as ajunge acasa dupa o zi obositoare, si as incepe sa-mi scot, rand pe rand, toate mastile. Pentru ca ma simt in siguranta, si nu ma intereseaza momentul in care o sa am nevoie de o acoperire.
Cred ca secretul e sa stii cand sa joci totul pe o carte si cand sa ai un plan B. Dar pentru asta cred ca iti trebuie foarte multa experienta, adica sa te fi lovit cu capul de pragul de sus de un milion de ori.
Pe de alta parte, frumusetea vietii e sa te dai cu capul de pragul de sus de milioane de ori, sa gresesti, si, cand ai destula experienta, sa incepi sa dai sfaturi celor care n-au, si ei sa nu te asculte. Pentru ca vor sa faca greselile lor, sa-si construiasca experienta proprie.
Si ce daca o dau in bara de data asta? Poate data viitoare iese. Si daca nu? Mai incerc o data. Si poate pe drum ma plictisesc si ma apuc de altceva. E dreptul meu sa gresesc.

Playin' with this bow and arrow...

2008-07-02T20:46:00.000+03:00

O simfonie de senzatii, o spirala de culori, si demonii mei care de-abia asteapta sa fie exorcizati. Mai am doua zile, dupa care o sa petrec atat de mult timp cu mine incat o sa ma satur si n-o sa mai fiu in stare sa ma uit inauntrul meu pentru mult timp...
Si mi-e dor...mi-e atat de dor ca ma descompun.

O maslina, o atentie?

2008-06-20T13:06:00.000+03:00

Contribuabilul merge la primarie. La primarie, da de o tanti. Depune la tanti respectiva actele de care avea nevoie pentru un alt act, tanti il pune sa semneze ca a dat toate actele, ii spune ca o sa dureze ceva, pana o sa se plimbe actele respective prin toata primaria, fara absolut nici un scop, dar ca o sa aiba actul de care are nevoie. Ii spune ca sunt toate actele la dosar, nu mai trebuie nimic, sa astepte, ca se rezolva. Contribuabilul pleaca fericit.
Peste o luna, contribuabilul primeste o hartie de la tanti, in care scrie ca dosarul nu e complet, mai trebuie ceva. Contribuabilul se enerveaza, rupe hartia, cauta ce-i mai trebuia, si cu o falca-n cer si una in pamant (oare de unde vine expresia asta?) se duce peste tanti. Acolo, ii bate obrazul "Pai bine mai tanti, nu puteai sa-mi zici de la inceput, sa nu fac 100 de drumuri? Acuma cat mai dureaza?" Tanti il asigura ca de data asta chiar e tot la dosar, nu mai trebuie nimic, si ca o sa dureze, dar se rezolva. Contribuabilul mai intreaba de ce a durat atat pana s-au prins ca lipseste hartia "X" (the X factor). Tanti se scarpina...se scarpina...si zice: Pai da, ca am dat la verificat, si uite, ni l-au trimis inapoi, ca lipseste.
Scarbit, contribuabilul pleaca. Acelasi contribuabil care plateste impozit (printre cele mai mici impozite pe venit din Europa, in treacat fie spus), impozit din care este platit salariul lui tanti.
Nu comentez fenomenul spagii, comentez atitudinea. Avand in vedere ca tot contribuabilul o plateste pe tanti, n-ar trebui tanti sa-l serveasca pe contribuabil? Nu sa i se puna la picioare si sa-i faca temenele, nu sa-i zambeasca frumos, nu sa aiba vocea armonioasa, ci doar sa-si faca meseria. O fi chiar asa de greu?
Sau cu tot cinismul meu, traiesc intr-o lume ideala, unde iarba e verde si canta pasarelele?
Mai bine as iesi din casa. E soare afara.

Stand-by.

2008-06-19T17:46:00.000+03:00

S-a terminat, s-a terminat, s-a terminat! Cum ce? Sesiunea, bineinteles. Mintea mea zburda nestingherita pe campii verzi si culege floricele frumos mirositoare... Asta in timp ce trupul meu zace in pat, iar visele mintii mele sunt tulburate de mirosul de ferma care intra pe geam (mirosul nu exista saptamana trecuta, nu stiu de unde a aparut, cred ca cineva a facut o ferma prin apropiere) si care ma intriga, intre altele pentru ca nu stiu unde naiba putea cineva sa amplaseze o ferma, pentru ca literalmente nu e loc. Poate o sa plec intr-o expeditie revelatoare. Dar nu acum...
Piticul meu femeie-isterica nu m-a mai deranjat, cel putin pentru moment, cred ca intre timp m-am obisnuit cu el si nu-i mai dau atata atentie. Sau in urma discutiei cu Monici mi-am dat seama ca je fais le loup plus gros qu'il n'est (e printre putinele expresii in franceza de care imi aduc aminte).
Mi-am dat seama ca sufar de o tulburare, pentru ca sunt dependenta de internet si de trimis sms. Din 4 conditii, eu indeplinesc doua: devin frustrata daca nu ma pot conecta la internet si folosesc in exces computerul. Nu mai stiu care erau celelalte doua, articolul il gasiti aici si e destul de vechi, dar de-abia acum l-am descoperit...
Ca aproape toata populatia Bucurestilor, am vazut si eu meciul cu Olanda. Nu tineam in mod special sa-l vad, doar vroiam sa beau o bere si s-a nimerit ca toti prietenii mei erau pe-afara cu scopul precis de a vedea meciul. E rau daca nu m-am simtit invadata de nici un sentiment nationalist, ba mai mult decat atat, aveam o presimtire ca o sa castige Olanda, si oscilam intre 1-0 si 2-0? E rau ca mi se parea amuzant cum se agitau toti ceilalti, si cum se enervau cand rata vreun fotbalist cate ceva?
Mi-e atat de lene, ca in curand cred ca o sa inceapa sa ma doara... ah, si toti nenii astia de-s noii primari au depus juramantul si se intrec in promisiuni despre cum o sa faca ei din Bucuresti un oras extraordinar. Mda, vorbim peste 4 ani. O parte din mine spera ca astia sa faca o treaba. Cealalta parte, cinica, zice ca o sa ramana totul la fel, asta in cel mai bun caz.
Astazi n-am incheiere. Creierul meu a intrat in stand-by dupa examene...

Sick and tired

2008-06-13T00:00:00.000+03:00

De mine. Pentru ca nu sunt capabila sa inteleg chestii simple, si inima mi-o ia razna de la toate tampeniile. Parca m-as fi intors in timp, la pubertate, cand de-abia descoperisem...dar, de fapt, in perioada aia pe care toti o numesc, cu emfaza, "adolescenta", n-am avut trairi din astea existentiale... Sau am avut? Nici nu-mi mai aduc aminte. Am imbatranit si bat campii cu gratie.
Nu, nu am doar un pitic pe creier. Am doi. Unul rational, si celalalt femeie isterica. Si piticul-femeie isterica spune "De ce nu...?" Si piticul rational raspunde "Esti o idioata, cretina, femeie isterica si proasta, si-ti faci prea multe probleme din nimic". Si piticul rational are dreptate. Si pe cuvantul meu ca am obosit... M-am plictisit de mine, si am obosit sa-mi pun atatea intrebari. Si nu-mi place ca, pe langa tampeniile celelalte, pentru care oricum ma stresez, mai apar si astea...izvorate 100% din partea mea irationala. Si jur ca sunt o persoana rationala, de cele mai multe ori, cand vine vorba de ceilalti, analizez la rece situatia si incerc sa-i descurc din minunile in care piticii lor-femei isterice ii baga.
Cand e vorba de mine, in schimb... pauza. Stiu ca am o problema, imi dau seama de asta, si totusi... oricat as incerca sa-mi anihilez piticul-femeie isterica, el nu se lasa inlaturat, dispare o perioada, dupa care reapare, cu forte noi (asta imi suna ca o reclama la sampon anti-matreata).
O fi din cauza ca toate femeile au in ele gena isterizarilor fara motiv? Si atunci sunt condamnata sa traiesc cu piticul meu-femeie isterica pana la batranete, cand probabil o sa imi vina mintea la cap, si piticul o sa-si caute o casa mai primitoare. Sau nu.
Poate ar trebui sa incerc sa convietuiesc cu femeia isterica din mine. Chiar am scris asta? Nu de alta, dar mi se pare atat de deplasat, incat o sa ma prefac ca n-am avut ideea asta niciodata, si o sa ma duc spre zari albastre. Nu de alta, dar piticii mei de pe creier au nevoie de odihna. S-au agitat azi.

Whaa?

2008-06-03T21:34:00.000+03:00

Stau. Si e bine. Si Alicia Keys imi urla in urechi despre cum e cand iubesti pe cineva... Si nu ma intereseaza ca e sesiune, nu ma intereseaza ca nu ma pot ridica din pat, pentru ca fizicul meu nu suporta un asemenea efort... Nu ma intereseaza ca maine trebuie sa ma trezesc de dimineata, nu ma intereseaza ca am o gramada de chestii de facut... Nu ma atinge ca ma streseaza cate cineva cu o intrebare cazuta din luna (asa-mi trebuie, daca ma pun online pe mess).
Si m-am hotarat sa nu mai dau sfaturi. Sfaturile mele sunt pretioase...pentru ca m-am dat cu capul de pragul de sus, si ii sfatuiesc pe ceilalti sa nu faca asa cum am facut eu, ca sa nu se loveasca si ei. Nu mai dau sfaturi...pentru ca mi-am dat seama ca nu toata lumea imi impartaseste viziunile, si nu toata lumea intelege ce vreau sa spun de fapt.
In alta ordine de idei, acum cateva zile am aruncat o privire spre trecut, nu stiu ce anume ma apucase. Sunt multe lucruri pe care nu le mai inteleg acum, in parte pentru ca m-am schimbat eu, cred. Dar asta-i frumusetea omului, nu? Sa greseasca si sa invete din greseli. Eu nu pot decat sa sper ca am invatat din trecutul meu cate ceva, suficient incat sa nu mai fac aceleasi greseli. Pentru ca prezentul merita.

Useless.

2008-06-01T15:37:00.001+03:00

Mda. Am descoperit ca sunt buna la ceva: la dat sfaturi. Altora, pentru ca eu nu mi le urmez niciodata. Ar fi prea mult, nu? Si uite asa, ajung sa ma isterizez absolut fara nici o finalitate, si degeaba, si exact cand nu trebuie... Si daca nu m-as fi tras de urechi de o suta de milioane de ori, si nu mi-as fi zis ca nu e bine, ca stresez oamenii, si ei o sa ajunga sa ma evite, tocmai pentru ca-i stresez... Parca as fi innebunit, sesiunea e de vina. Prin extensie, facultatea e de vina, ca-mi mananca si anume neuronii. Asadar, facultatea nu e buna.
In alta ordine de idei, am gasit o melodie care-mi place foarte mult. Aveti mila, sunt atehnica, deci nu stiu cum sa pun videoclipuri direct pe pagina.
Si da, am examen maine, da' nu-mi pasa... Mai e pana maine.
Ah, si am votat, mi-am indeplinit datoria de cetatean, ma simt mandra de mine. Sau nu.

Sfatu' lu' Tudose

2008-05-30T22:38:00.000+03:00

Sub numele de sfatu' lu' Tudose, am mai deschis un blog, in colaborare cu Monici. Momentan este doar o postare, creatie proprie si personala, in care neuronul meu se exprima in legatura cu gelozia, si propune o solutie.
Cine-i Tudose? Tudose e... nenea ala care stie mereu tot, pentru ca el e trecut prin viata si a vazut multe, si care-ti zice mereu ca nu-i bine ce faci, pentru ca el a vazut mai demult cum se strica o chestie facuta exact in acelasi fel, si ca ar fi bine sa faci ca el, pentru ca el STIE. Ce stie? TOT.

In alta ordine de idei, viata mea monotona n-a mai fost tulburata in nici un fel, nici macar de feminism... Mi-am propus ca pana maine sa gasesc altceva de injurat, pentru ca nu se mai poate asa, ma simt prea linistita si nu-i de bine.
Si ma alatur, cu spiritul meu cel vesnic nemuritor, sutelor de mii de studenti care sunt in sesiune, pentru ca s-a terminat oficial perioada de cursuri... Viata mea sociala se va dezvolta intr-un ritm frenetic, pentru ca n-o sa am chef de invatat si... sper sa n-am restante.

Atat pentru astazi, va multumesc pentru atentie si va urez o zi buna.

Wake up and smell the coffee.

2008-05-28T22:19:00.001+03:00

Dupa ce am ajuns la un record de injurat aceeasi chestie doua zile la rand (ceea ce, recunosc, nu mi s-a mai intamplat, de obicei, gasesc altceva de injurat dupa cateva ore) mi-a trecut. Logic, a trecut si examenul respectiv, o sa-mi focalizez atentia asupra urmatorului, care pare mai "prietenos". Sper sa nu dau de feminism si acolo, ca o sa-mi plezneasca un vas de sange in creier. Da, femeile pot sa faca o gramada de chestii pe care pot sa le faca si barbatii, se descurca singure, fac cariera, au copii pe care-i cresc singure, castiga mai mult decat barbatii, se impart intre viata de familie, serviciu si prieteni, se lupta sa le arate tuturor ca ele pot, sau inlocuiesc barbatul cu o chestie de plastic cu baterii, care se intampla sa si bazaie, pe motiv ca nici unul nu merita si ca toti vor sa subjuge femeia... Si urla ca "n-avem nevoie de barbati!!!!"
Fals. Avem nevoie de barbati, exact asa cum si ei au nevoie de noi. Alta chestie e ca nu trebuie sa faci dintr-un barbat centrul existentei tale, si ca trebuie sa te iubesti pe tine mai intai, sa nu accepti toate magariile, si toate mitocaniile, ca nu trebuie sa renunti la prieteni pentru un barbat... Ca trebuie sa te respecti, sa nu stai langa unul doar pentru ca ti-e frica de singuratate si sa nu crezi ca se termina lumea la un barbat. Asta e cu totul altceva, si nu inseamna ca n-avem nevoie de ei.
In alta ordine de idei, imi simt mintea golita de intelesuri, parca m-as fi tampit in ultimele zile, si sunt mai tot timpul ametita si pe alta planeta, iar timpul zboara cu o viteza inimaginabila. Nu reusesc sa-mi dau seama cand au trecut ultimele trei saptamani, si mereu ma gandesc ca acum o saptamana am facut o chestie anume, ca sa-mi dau seama, la o privire mai atenta, ca nu a trecut numai o saptamana, ci mult mai mult...
Nu mai vreau sa treaca timpul. Nu mai vreau sa fie nevoie sa ma trezesc dimineata, sau sa fie nevoie sa ies din casa ziua, cand e suparator de cald (imi place caldura, dar parca soarele asta arde atat de rau ca-mi vine sa-mi dau pielea jos). Daca as putea sa fac totul noaptea, ar fi perfect. Si cand ma gandesc ca anul trecut, aproximativ pe vremea asta, nu intelegeam cum pot unii oameni sa fie activi noaptea si sa doarma toata ziua...
Am obosit si vreau "acasa"...

You sexist pig!

2008-05-27T12:14:00.000+03:00

Citeam linistita un suport de curs. Totul bine, totul frumos, pasarelele ciripeau, o musca imi tinea companie, bazaindu-ma din cand in cand, cand, dintr-o data, apare: "Conceptul de dreptate la Rawls e definit prost pentru ca nu tine cont de femei si se creaza tensiuni de gen". Mai citesc o data, in ideea ca creierul meu ametit de somn fabuleaza. Citesc inca o data, ca sa-mi revin din uimire. Ma apuca rasul. Ma opresc din ras, e o critica feminista la Rawls. Ma enervez.
Acuma, n-oi fi eu un geniu, da'... ce treaba are sula cu prefectura? Feminismul cu conceptul de dreptate la Rawls, care presupune experimentul ala cu valul de ignoranta? Cum naiba sa zici ca Rawls si-a definit conceptul prost PENTRU CA NU TINE CONT DE FEMEI? A, si ca trebuie sa introduca conceptul de empatie in experimentul lui, ca oamenii sa interactioneze mai bine.
Si as adauga eu: si baieteii sa stea pe scaune bleu, si fetitele pe scaune roz, si sa fie pace in lume.
Nu neg ca feminismul a avut, si inca are, un rol important in lume. E un curent de gandire din care femeile au avut numai de castigat, in materie de drepturi si libertati. Dar de aici si pana la a critica teoria lui Rawls, pe o baza atat de subreda, e cale lunga... Exista foarte multe critici la Rawls, dar alea macar au logica, argumente, si fundament. Nu asa, eu Stana Patita ma scarpin cu mana stanga la urechea dreapta si zic, intr-un moment de revelatie: Gata stiu! Rawls nu pomeneste femeile! Ia hai sa-l ard!
E absurd. Rawls nu pomeneste femeile pentru ca n-are nevoie de distinctia femeie-barbat in demonstratia lui, nu pentru ca e "a sexist pig". Ma revolt.

Intre a fi si a avea

2008-05-26T17:37:00.001+03:00

Stateam mai devreme si ma gandeam, vazand un porumbel care se plimba linistit intr-un parc, ca am uitat sa ne bucuram de lucruri simple, si mici... Am uitat sa vedem frumusetea lucrurilor, orbiti de "a avea" cat mai mult. Deja nu ne mai preocupam de "a fi", suntem mult prea prinsi in goana dupa bani, dupa posturi cu cat mai mult renume, vrem sa impunem respect, vrem sa le aratam tuturor ca noi "avem cu ce, baaa!"...bine, exagerez, nu toti suntem asa, doar majoritatea.
Un bun prieten imi spunea ca nu traieste ca sa munceasca, munceste ca sa traiasca. Stateam si ma intrebam atunci, cam cati dintre noi pot spune asta. Cati dintre noi nu viseaza un post de conducere intr-o companie multinationala (ca tot se poarta), foarte bine platit, cu masina "de la firma", telefon tot de-acolo si multe avantaje? Problema nu e ca visam la asta, nici macar ca poate, intr-o zi, o buna parte din noi o sa ajungem sa ne implinim visul. Problema e ca in goana dupa implinirea visului, ne terminam resursele, ajungem sa muncim peste 12 ore pe zi si ne imbolnavim de stress cronic. La 30 de ani, o sa suferim de boli de care parintii nostri sufera la 60. Nu mai comunicam, suntem prea grabiti, ne dam open-minded, dar de fapt suntem incuiati in goana dupa bani si putere. Vrem sa lasam ceva in urma noastra, vrem sa ramanem cumva in istorie, sa-si aduca aminte cineva de noi... Si muncim, muncim pana cadem lati de oboseala, dormim cateva ore, si o luam de la capat ca si cand nimic nu s-ar fi intamplat, si apoi ne miram ca doctorul ne zice sa ne mai si odihnim...
Nu vrem copii, pentru ca "nu e momentul", dar ca sa ramai in istorie, sa-si aminteasca cineva de tine, nu e nevoie de gesturi marete, e nevoie de urmasi...
Ne e frica sa gresim, fara sa ne gandim ca nu exista om care sa nu greseasca niciodata, si fara sa ne gandim ca greselile sunt bune, pentru ca invatam lucruri pe care nu le-am putea invata altfel... Fara sa ne gandim ca exact asta e frumusetea omului, ca nu e perfect, si lipsa lui de perfectiune e exact ceea ce il defineste...
Spunem ca ce e vechi nu e bun, dar uitam sa venim si cu o solutie, si cu o idee de schimbare.
Cand s-au complicat atat de mult lucrurile? Si mai ales, de ce trece timpul asa de repede?

Oh.. e dimineata!

2008-05-26T12:56:00.001+03:00

Da, stiu ca unii oameni pana la ora asta s-au saturat de munca, dar daca eu nu muncesc, atunci am tot dreptul sa ma trezesc tarziu, nu? Si in lumea mea, chiar e dimineata.
Stateam sa-mi scarpin neuronul meu cel roz, gandindu-ma intens la ce sa scriu azi (inca nu mi-a iesit fum pe urechi, dar mai e timp) si m-a pocnit inspiratia divina, ca un par in moalele capului: relatiile interumane. Ce vrea sa zica asta? De ce nu mai comunicam? De ce, daca avem cate 3 telefoane (unul pentru fiecare retea, si daca suna unul trebuie sa stai sa cauti frenetic pentru ca dai de celelalte doua, niciodata de ala care suna), bloguri, adrese de mail, clienti de instant messaging, totusi, nu mai comunicam? De ce prefer sa vorbesc cu prietenii mei pe messenger, in loc sa iesim la o bere si sa debitam exact aceleasi tampenii, dar fata in fata? De ce nu gasesc oameni cu care sa comunic, in adevaratul sens al cuvantului?
Nu vreau sa cad in banal, si sa urlu si eu din toti rarunchii: aruncati telefoanele pe geam, scoateti calculatoarele din priza si duceti-va sa va bucurati de soare. Pentru ca stiu ca e imposibil. Daca prin absurd imi uit telefonul acasa, ma simt de parca nu as avea o mana. Daca nu pot sa folosesc internetul, deja e tragedie.
Pe de alta parte, pot sa-i numar pe degetele de la o mana pe oamenii cu care pot sa comunic. Nu sa vorbesc, sa comunic. Cu ceilalti, vorbesc cate in luna si in stele, numai ca....lipseste ceva.
Am impresia ca am o problema, sau, cand merg pe strada si imi mai ajunge la urechi cate o replica "din putul gandirii", cred cu tarie ca oamenii aia nu vorbesc serios, ca nu pot sa vorbeasca serios, ca nu se poate, intr-o lume a informatiei, sa fii atat de dezinformat.
Oh, Romania, tara in care fiecare se crede cel mai destept, si crede ca ceilalti sunt invidiosi pe el, pentru ca e ATAT de destept... Apropo de invidie, am descoperit un site care, mai mult decat sa ma amuze, m-a intristat... pentru ca nu imi vine sa cred ca exista femei care chiar cred ca cineva le-ar invidia daca se expun pe toate gardurile. Asta apropo de relatii interumane, apropiere de celalalt si comunicare.
Va provoc pe toti sa va uitati, macar pentru o fractiune de secunda, in ochii celui cu care stati de vorba. Puteti avea o surpriza.

Viitorul suna bine?!

2008-05-25T13:52:00.000+03:00

Ziceam ca nu inteleg de ce sa-ti faci blog. Si nu pentru ca as fi atehnica (ceea ce, recunosc, sunt. electronicele mereu au reactii iesite din comun in mainile mele) ci pentru ca nu inteleg de ce sa scrii chestii, pe care sa le citeasca alti oameni. E ca si cand ti-ai deschide sufletul in fata unei mari de necunoscuti, care ti-ar intra cu bocancii in spatiul privat, nici nu s-ar sterge pe picioare si ar lasa si urme... Pe de alta parte, scrisul e terapie...
Sa-mi exteriorizez si anume frustrarile? Pai s-ar termina ziua si tot n-as termina ce am de zis. Chiar, exista limita de caractere? In fine...
Ce ma enerveaza? Sistemul educational (hai c-am zis-o pe asta, si in stil academic). De ce? Pai de ce nu? Auzeam zilele trecute la un curs de la minunata-mi facultate, despre care toata lumea crede ca e creme de la creme, ca in comunism s-a incercat construirea unui om-enciclopedie, care sa stie cate putin din fiecare, si ca examenul nostru de admitere la facultate a fost o gluma pe langa ce examene se dadeau in comunism. Trecem peste revolta pe care am simtit-o, pentru ca dragutul de profesor tocmai facuse ceva lichid si galben pe toata munca mea (si da, am tendinta sa iau lucrurile personal).
Mostenim foarte multe chestii din sistemul educational comunist. Problema e ca nu sunt neaparat bune. Altfel cum sa-mi explic faptul ca facem prea multa teorie si putina practica? Ca atunci cand ne ducem sa ne angajam, pe langa ca ne angajam in cu totul alt domeniu decat cel pentru care ne-am pregatit, invatam la locul de munca tot felul de chestii, pe care nu le-am invatat in facultate? Chiar crede cineva ca matematicile superioare invatate in liceu o sa serveasca la altceva in afara de omorat neuroni?
Am 20 de ani, si am o problema. De ce trebuie sa fiu viitorul?